Dintre cei patru orădeni ajunşi în finala Galei anuale a Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), „barocker”-ul Vlad Crosman a luat una din din cele două menţiuni pentru excelenţă la Categoria Arte, alături de băcăuanul Raymond Cinpoeşu.
Vlad Crosman este licenţiat în canto clasic şi regie de operă, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca iar acum activează la „Centre de musique baroque de Versailles”. Baritonul orădean a mai concertat la Paris, Metz, Massy, Avignon şi Beijing.
Între cei 40 de finalişti ai Galei au mai fost selecţionaţi orădenii Claudia Anca Belme la categoria „Studentul Anului din Europa”, Flaviu Bodea la categoria „Studentul Anului în România” şi Gabriel Pop la categoria „Arte”, precum şi marghiteanul Dan Oros la categoria „Studentul Erasmus al Anului”.
Juriul Galei organizate miercuri la Bucureşti a fost format din personalităţi ale vieţii academice şi culturale, fiind prezidat de însuşi preşedintele Academiei Române, Nicolae Haiduc. În cadrul Galei au mai cuvântat Raed Arafat, prim-adjunct al Ministrului Sănătăţii, precum şi Bogdan Aurescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.
„Disescă” autismul
Câştigătorul Marelui Premiu la Gala LSRS din 2013 este un fost olimpic la chimie.
„Pe parcursul studiilor mele medicale la Cluj, am simţit multă frustrare văzând cât de puţin putem face ca medici pentru pacienţii cu autism, şi am depus eforturi pentru identificarea de markeri biologici pentru aceste tulburări de neurodezvoltare”, a spus Sergiu Paşca, originar din judeţul Alba.
După absolvire, a obţinut bursa „IBRO” cu distincţia Outstanding (oferită prin competiţie internaţională unui singur candidat) pentru studii postdoctorale la Universitatea Stanford (iar ulterior bursa Morgridge).
„În studiile mele de la Stanford am demonstrat pentru prima dată obţinerea neinvazivă, în laborator, de neuroni de la pacienţi cu o formă de autism pornind de la celule din piele. Mai mult, am demonstrat anomalii specifice în aceste celule şi am identificat o substanţă capabilă să le inverseze”, a mai explicat Sergiu Paşca.
Rezultatele sale au fost publicate în prestigioasa revistă Nature Medicine şi articolul a fost numit de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului. Impactul acestor descoperiri este reflectat şi de obţinerea Premiului pentru Cercetare Inovativă Postdoctorală (din peste 1400 de cercetători postdoctorali din Facultatea de Medicină Stanford), premiul Sammy Kuo pentru Cel Mai Bun Articol în Neuroştiinţe la Universitatea Stanford şi prestigiosul premiu-grant internaţional NARSAD.
Factbox: Premianţii Galei LSRS
Sergiu Paşca (Aiud) – Marele Premiu pentru Studentul Român al Anului din Străinătate
Gruia Bădescu (Bucureşti) – Premiul pentru Studentul Roman al Anului în România, post-universitar
Alexandru Călin (Bucureşti) – Premiul pentru Studentul Roman al Anului în România, universitar
Horia Ştefan Mania (Bucureşti) – Premiul pentru cel mai bun student român în America de Nord, nivel universitar
Paul Bogdan (Braşov) – Premiul pentru cel mai bun student român în America de Nord, nivel post-universitar
Alexandra Olteanu (Braşov) – Premiul pentru cel mai bun student român în Europa, nivel universitar
Gruia Bădescu (Braşov) – Premiul pentru cel mai bun student român în Europa, nivel universitar
Andrei George Panaiotu (Bucureşti) – Premiul pentru cel mai bun Student Roman Erasmus
Călin Ciprian Andrei (Giurgiu) – Premiul pentru Studentul Român al Anului de pe Alte Continente.
Maria Niţulescu (Bucureşti) – Premiul pentru Studentul Român al Anului la categoria Arte
Mihai Pătraşcu (decedat la 29 ani,în iunie 2012, la New York) – Premiul special pentru Întreaga Activitate
Citiți principiile noastre de moderare aici!