Deşi imaginea memorialului Eva Heyman este o reprezentare a tinerei orădence deportate, statuia este menită aducă în conştiinţa oraşului pe toţi copiii și adolescenții evrei deportați din Oradea la Auschwitz, spune Emilia Teszler, preşedinta asociaţiei.
Aceasta zice că, la finalul unui adevărat labirint birocratic – pentru o parcelă de 3/3mp în incinta parcului a fost nevoie de permisiuni de la toţi furnizorii de servicii din oraş, acorduri obţinute cu consum de timp şi bani – se află în faza finală, a autoriţiei de construire.
Memorialul este realizat de sculptoriţa Flor Kent, în Londra, artista a oferit gratuit mulajul sculpturii ce va fi turnată în bronz. Emilia Teszler zice că dr. Kent a realizat statuia unui copil pe baza unei fotografii cu Eva Heyman, fetița de 13 ani din Oradea care a ținut un jurnal și care a fost deportată la Auschwitz, unde a pierit. Fata reprezentată prin statuie, cu o expresie serioasă, pansivă, este așezată pe un soclu, ținând mâna pe o carte (sugerand jurnalul Evei), și reprezintă întreaga generație pierdută a copiilor și adolescenților evrei deportați din Oradea.
Nu e din bani publici!
Preşedinta ong-ului insistă asupra faptului că memorialul se realizează exclusiv din bani privaţi, proveniţi din donaţii. În afară de promptitudine şi amabilitate, demersul nu a beneficiat de nimic altceva din partea Consiliului local sau a Primăriei. Emilia Teszler spune că iniţial a depus o cerere pentru bani la Primărie dar a primit un refuz. „Alături de munca voluntară a membrilor Asociației Tikvah și de contribuțiile pro bono ale lui Flor Kent în crearea mulajului statuii și ale arhitectului Emodi Tamas pentru procedurile de aplicare inițiale, am avut nevoie, evident, și de sprijin financiar pentru turnarea în bronz a statuii, transportul acesteia, achiziționarea soclului, transportul și pregătirea acestuia, realizarea fundației etc. Am primit acest sprijin financiar din partea următorilor și dorim să îi prezentăm aici în ordine alfabetică:Andrews John din Marea Britanie, Brodie Cheryl și David din Marea Britanie, Comunitatea Evreilor Mesianici din Oradea, Episcopia Greco-Catolică din Oradea, Episcopia Catolică din Oradea, familiile Mozes Terez și Gabor din Israel, familiile Maurer, Friedman şi Buchalter, din Israel și SUA, familiile copiilor lui Pajor Erno din Franța, Feine Zvi din Israel, Geroe Susan din SUA, Hercz Amos din Canada, Herskovits Alfred din Marea Britanie, Jewish Distribution Committee din SUA,
Klein Idit din SUA, Mozes Alfred din SUA, Stern Peter și familia, din Oradea, Szenasi Erika din Canada, Tavaszi Hajnal din Oradea şi Todd Victoria din Marea Britanie.
Este posibil ca Asociația Tikvah să doneze în viitor acest memorial orașului Oradea, funcție de anumite condiții asupra cărora Consiliul Local va lua o decizie.
“Am vrea ca amintirea acestei întregi generații pierdute de copii și tineri să rămână în memoria colectivă a orașului și să îndemne la reflecție asupra pericolelor discriminării, gândirii stereotipe, prejudecăților, intoleranței, antisemitismului sau ale altui gen de ură îndreptat împotriva unei minorități, etnice sau de altă natură, și la efectele acestora dacă nu le adresăm atunci și acolo unde ele apar. În acest sens, sperăm că va exista posibilitatea includerii acestui Memorial inclusiv în proiecte educațional”, este speranţa Emilia Teszler.
Citiți principiile noastre de moderare aici!