„După «Manifestul de sprijin al mediului de afaceri adresat Guvernului» și «Apelul pentru sprijinirea economiei românești adresat BNR», am considerat absolut necesar să ne adresăm și aleșilor noștri din Legislativul României pentru a le cere să găsească măsuri echitabile și cu impact real în sprijinirea repornirii economiei românești după încetarea stării de urgență și terminarea pandemiei”, spune Dinu G. Meșter, președintele FPB. Acesta speră că demersul său va contribui și la creșterea optimismului și bihorenilor și a întreprinzătorilor locali „care trebuie să își păstreze speranța că va exista un viitor economic în România și după criza pandemiei COVID-19”.
Dinu Meșter pornește în demersul său de la premisa că PIB-ul României este realizat în marea lui majoritate de către filiale ale marilor corporații internaționale.
„Și în județul Bihor dezvoltarea economică din ultimii zece ani s-a realizat, în principal, datorită investițiilor unor corporații internaționale în unități deproducție mari consumatoare de forță de muncă puțin calificată înparcurile industriale din Oradea, în Biharia, Salonta,Valea lui Mihai, Beiuș. Aceste companii sunt total dependente de cererea din piața internațională unde își desfac produsele finite: pantofi, îmbrăcăminte, tapițerii, produsele realizate de marii integratori precum corporațiile auto, cele de echipamente electronice, de comunicații și tehnologia informației”, spune președintele FPB, care atrage atenția că pandemia din țările partenere precum
Italia, Spania, Franța și Germania, a determinat blocarea lanțului de aprovizionare-vânzare și suspendarea activităților multor companii din Bihor, încă de la începutul săptămânii trecute. Iar impactul se simte în lanțul partenerilor locali, IMM-uri românești cu activități deproducție și servicii conexe.
Soluții parțiale, rigide, neclare
„Apelul nostru de azi este unul al exasperării, pentru că noi am tot așteptat de săptămâna trecută să ia Guvernul măsuri ferme și semnificative de sprijin al mediului de afaceri. În așteptare, am urmărit măsurile luate în Italia, Spania, Ungaria și Franța.Guvernul României a întârziat anunțarea măsurilor, ceea ce a creat și mai multă incertitudine pe lângă pandemia care a adus criza medicală, iar când a ieșit cu cele două OUG nr.29 și nr.30, ne-a prezentat soluții parțiale, rigide, neclare și cu impact mai mult politic decât economic și social. Noi, întreprinzătorii, am crezut că Guvernul, un guvern responsabil în care ne-am pus speranța, în momentul în care le spune oamenilor, întreprinzătorilor și salariaților, să stea acasă, le spune și următorul lucru simplu: am decis că atâta timp cât stați acasă nu vă taie nimeni lumina, curentul, încălzirea.
Cât timp stați acasă nu vine banca să vă ia mașina, apartamentul, sau sediul cumpărate pe credit ipotecar sau leasing. Cât timp stați acasă, ANAF nu vă poprește conturile dacă n-ați plătit taxe și impozite. Nu a fost așa! Practic, România a avut două săptămâni avans față de Italia și o săptămână avans față de Spania șiFranța.Restricțiile privind circulația persoanelor le-am luat cu întârziere, însă le-am luat conform cu ceea ce s-a decis și în Italia, Spania, Ungaria și Franța. Întrebarea mea este: când înțelegem că trebuie să luăm și noi măsurile din Italia,Spania,Franța,Ungaria și mă refer aici la măsurile economico-sociale? Nu sunt bani în buget și nici nu vor fi în perioada următoare. Dar nu doar în bugetul României, nici în bugetul Italiei, nici în bugetul Spaniei.
Nici măcar în bugetul unor țări bogate, cum sunt Germania sau Marea Britanie. Toate aceste țări se vor împrumuta în perioada următoare. Acum, UE și-a arătat limitele în caz de criză generalizată. Fiecare țară își rezolvă problemele proprii. Te împrumuți să ajuți firmele românești, nu te oprește nimeni de la Bruxelles. Franța își ajută firmele cu un fond de garanții de 300 de mld de euro. Asta înseamnă mai mult decât PIB-ul României. Cine-i oprește? Nu știu de ce sunt atât de șovăielnici guvernanții noștri.
Ori, într-o perioadă de genul acesta, să știți că oamenii au nevoie de lideri, au nevoie de conducători care să ia decizii, să și le asume, să informeze populația și mediul de afaceri și să le aplice imediat. Nu ne așteptam la aceleași sume alocate de Franța și Italia, însă putem solicita să fim tratați similar, iar sumele alocate să fie în procente similare din PIB-ul României. Știm din viață și din administrarea unei afaceri, că cea mai proastă decizie este indecizia. Ea generează lipsa de încredere, panică și tensiuni sociale care îngreunează și mai mult revenirea la normal al activității economice după terminarea pandemiei.
Acum știm că peste o săptămână o să avem probabil de 5 ori, sau de 10 ori mai multe cazuri de infectări cu coronavirus;acum știm că peste o lună o să avem sute de mii de șomeri cu contracte de muncă suspendate,sau fără contracte de muncă și zeci de mii de firme cu activitatea suspendată. Toate măsurile luate până acum, de către Guvern, pentru perioada stării deurgență, se traduc efectiv prin lăsarea costurilor cu șomajul tehnic în sarcina companiilor private și rambursarea parțială, ulterioară, după 30 de zile de la depunerea unor documente încă neclare la ora aceasta, a unei părți de 75% din75%, limitat la75%…adică la 2400 ron net (adică nici măcar 50% din costurile salariale totale ale companiilor afectate de criză, față de 84% din venitul net/angajat în limita a 4,5 Salarii Minime suportat de către bugetul de stat din Franța)
Întrebările din partea membrilor organizației noastre sunt următoarele: 1) De ce noi, întreprinzătorii din România,suntem tratați diferit față de omologii noștri dinUniuneaEuropeană? Și ne referim, bineînțeles, la procente din salarii și din PIB, nu la sume în valoare absolută. 2) Ce măsuri prevăd aleșii noștri din Parlamentul României și conducătorii noștri din Guvernul României, pentru a susține repornirea economiei românești, după încetarea stării de urgență?” sunt întrebările la care așteaptă răspuns mediul de afaceri din din Bihor.
Trimite articolul
XCe tot din gira si asta? Ca de facut nu face nimic. Il platim si pt ce? Prea multi functionari publici! Jos cu ei!
Dam bani pt armata sute de milioane de Euro anul!!!!! Iar cateva milioane de Euro de ce nu avem pt masti????
Bravo! Bine punctat! Tarile din jurul nostru aduc masuri una dupa cealalta. Guvernantii Daca nu sunt capabili de decizii independente, ár putea pur si simplu sa “copieze” masurile celorlalte tari.
De ex. ő másura simpla dar f utila e cea a maririi limitei de plata cu card contactless (in Ungaria s-a marit de la 5.000 Ft cca 75 lei la 15.000 Ft cca 225 lei).
Succes Federatiei in tót ceea ce faceti!
Din pacate ,de cand ne-ai aratat ca esti omul lui Ponta,ti-ai pierdut credibilitatea si nu cred ca ar trebui sa mai fii portavocea oamenilor de afaceri din Bihor!