Am și scris în gazete despre ele încă pe vremea când metodele colectivului de la Spitalul orădean de neurologie și psihiatrie, din care făcea parte și tânărul – pe atunci – medic Vlăduț, se discutau atât în conclavele sanitare cât și la coadă la ulei și zahăr, atât deveniseră de populare.
Pentru așa numitul „Efect Mozart” fanii muzicii clasice aveau cuvinte de mare laudă și fermă încredere, dar cei mai puțin purtați pe la spectacole îl gustau cu o îndoială la fel de clasică, simțindu-l ca pe un medicament amar cu înveliș de bomboană fondantă.
Anno Domini 1985, doctorii orădeni Vlăduț Vasile și Zeno Munteanu, care se ocupa riguros de aparatura utilă tratamentului, au fost invitați la o sesiune științifică națională la Sibiu unde au susținut o comunicare deschisă și pentru publicul larg, la Muzeul Bruchenthal, într-o ambianță a sincretismului artistic exemplar. Succesul a fost menționat în presă dar a devenit – cum am zice noi astăzi – viral în dezbaterile zilnice, de la vlădică până la opincă.
Summa summarum , o carte dedicată muzicii și semnată de Vlăduț Vasile e în primul rând un eveniment cultural care te obligă să-l cunoști, să te confrunți cu el. (Cartea am primit-o cu autograful autorului, la prima întâlnire, la o cafea.)
Ceea ce m-a surprins după primele pagini a fost titlul… Mult prea comun și la prima mână, pentru că și muzical fiind, un caleidoscop e prea fad și inexpresiv ducându-ne cu gândul la ceva în care se poate turna orice, alcătui orice, salvat orice, potejat de generozitatea cuprinzătoare a unui tonomat.
Cartea doctorului orădean nu e o joacă și nici o serie completă de articole pasagere, dadaiste. E un tratat serios, științific , dar viclean compus, cu scopul precis de autorizare a utilității fenomenului muzical într-o societate cu ifose care are tot ce-i trebuie dar nu știe cum și ce să folosească.
Spun viclean pentru că folosind o „captatio” la îndemăna oricui, oferă printr-o seducătoare democrație a cuvântului și muzicii, acces la tratamente profunde… Chiar din prefață ne justifică de ce el, anume el, poate trata prin muzică oamenii stresați de conflictele sociale sau obosiți de căutările și visele intime neîmplinite. Cu primele cuvinte ne duce la imaginea sa din copilărie, când părinții i-au dăruit ceremonios o vioară, ca un destin. Cu acest instrument delicat a început să călătorească pe portativele muzicale, mai întîi în orchestra școlii, la serile de dans din liceul turdean, apoi student fiind, în ansamblul folcloric „Mărțișorul” din Cluj condus de inegalabilul Dumitru Fărcaș. Cinci ani a făcut parte din celebra orchestră clujană a IMF-ului condusă de Gabriel Mărgărit. Ajungând medic, devine ascultător profesionist de muzică simfonică și de aici până la meloterapie n-a fost decât un pas, convins fiind că „ se poate obține unitate din diversele fațete ale miribolantului fenomen muzical.” Acum se legitimează clar ca un stăpân al portativelor, ca un „medic-doctor”, ceea ce și este prin activitatea sa academică.
Capitolul I, printr-un citat enescian „ Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” ne demonstrează cum istoria omenirii este de fapt o istorie a muzicii care devine clar un vademecum, locul acela în care ne găsim resursele tămăduirii. Ursitoarele ne îngână primul cântecul de leagăn, copilăria are cântece de neuitat, adolescența ne încarcă soarta cu refrenele de dragoste și uite așa, fără să ne dăm seama, ajungem în cumpăna decepțiilor și la muzica pe care o ascultăm cu speranțe luminoase de vindecare, în administrarea parcimonioasă a medicilor meloterapeuți, care spun povești de care să ne agățăm speranțele vindecărilor căutate de ei. Spre pildă, Alexandru cel Mare s-a vindecar în cântece de liră, Sparta ar fi fost scăpată de ciumă cu ajutorul muzicii sau, mai aproape de sufletul nostru, călușarii vindecau și pe nevindecații altor practici prin ritmuri și formule sonore numai de ei știute.
Și-aici, fără să ne dăm seama, intrăm în schemele științifice, asistați de muzica simfonică, atât de puternică și plină de dovezi vindecătoare, încât putem cunoaște pentru fiecare dintre noi cu ce muzică ne putem vindeca suferințele. Aflăm și că Oradea a fost în vechime un centru muzical de nivel european prin Michael Haydn și Karl Dittersdorf, care ajunsese să-și vindece cetățenii prin participarea emoțională la sonoritățile impresionante ale tuburilor fermecate ale orgii din catedrala cea mare. Modest, autorul nu uită să își etaleze și practicile lui în ale vindecărilor prin muzică, dovedindu-se că nu a scris o carte „lăudându-se pe sine” ci mărind virtuțile meseriei sale minunate.
Așadar, cartea lui nu este un caleidoscop ci o demonstrație puternică a științei meloterapiei, în care, înainte de toate, putem avea încredere.
Nu pot încheia considerațiile pe marginea acestei cărți fără să observ străduința editurii orădene „Aureo” pentru diversitatea și calitatea titlurilor pe care le onorează în anul acesta, dar mai ales locul unde s-a desfășurat lansarea volumului semnat de doctorul Vlăduț Vasile – Cenaclul „Barbu Ștefănescu Delavrancea”, unde avocatul – scriitor Pașcu Balaci alcătuiește, spre bucuria noastră, un barou sui- generis, doldora de întâmplări literare pline de emoție culturală autentică.
MIRCEA BRADU
Citiți principiile noastre de moderare aici!