Pentru prima dată, la Oradea, ceremonia de absolvire din ramura medicinii s-a organizat împreună pentru toate facultățile: Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie, Asistență medicală generală, Balneofiziokinetoterapie, Radiologie și Imagistică și Tehnică dentară.
Cei peste 600 de absolvenți din aceste specialități au depus jurământul lui Hypocrate, rostit de dr. Monica Sabău – care a susținut ulterior și un discurs, în calitate de îndrumător (decan de suflet) al absolvenților de la Medicină Generală.
Doctorița a adus cuvinte de laudă la adresa părinților, care, de multe ori, „chiar dacă nu sunt de acord sau nu le place, trebuie să-și susțină copiii în ceea ce aceștia își doresc”. Medicul i-a felicitat pe absolvenți, recunoscând că fac parte din „Generația Z”, mult mai grăbiți, dar și hotărâți, pragmatici și mai dezvoltați emoțional decât generațiile anterioare. Reputatul medic neurolog a adresat și sfaturi absolvenților, îndemnându-i să respecte ad-litteram jurământul depus.
Simplitatea și naturalețea, condimentate chiar și cu un cântec acompaniat la chitară, au dat reușita premierei acestui tip de festivitate, decanul Facultății de Medicină, prof. dr. Adrian Maghiar, fiind cel care a direcționat foarte cald întregul eveniment spre unul de suflet, de neuitat.„Am oprit un student și l-am întrebat dacă unul dintre părinții lui ar dori să spună aici câteva cuvinte. Nu a putut, din cauza emoțiilor prea mari. Am oprit un alt student și l-am întrebat. Tatăl lui este aici să vă vorbească”, a mărturisit decanul FMF Oradea, indicând modul de parcurgere a întregii manifestări: de la suflet la suflet, de la maeștri la ucenici, de la profesori la absolvenți – de acum colegi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!