Pe lângă darul de a-i vindeca pe cei din jurul său, Dumnezeu a înzestrat-o pe tânara orădeancă şi cu alte haruri. Doctorul Diana Drăguş e genul de om care înnobliză locul şi lucrurile pe care pune mâna.
Fiindcă Diana oricând ar putea să trăiască şi din pasiunea ei pentru artă. Talentul la pictură şi l-a descoperit încercând să ajute copiii cu probleme sociale din cadrul unei fundaţii. Diana Drăguş era acolo medic voluntar.
„În fiecare sâmbătă se făceau activităţi cu copiii, dar în una dintre sâmbete nu a venit nimeni. Eu eram acolo şi trebuia să facem pictură pe sticlă cu copiii. Niciodată nu mi-am dat seama că ştiu să desenez. Am pictat un pahar şi acela cred că a fost momentul în care s-a declanşat totul. Copiii au fost extrem de încântaţi de paharul meu, nu se mai opreau din a-l admira. Atunci mi-am dat seama că e un talent pe care mi l-a dat Dumnezeu. Din acel moment mi-am făcut acasă un mic atelier şi am început să pictez pe sticlă. Pictura e modul meu de a-mi încărca energiile. După ce se culcă fetiţa mea Cristina, stau în atelier până dimineaţa şi pictez. Nici nu realizez când se arată zorile. Nu regret niciodată că nu am dormit, îmi pare rău doar că a trecut timpul, că e dimineaţă şi că nu am terminat de pictat. Bucuria de a picta, sursa de inspiraţie i se trage Dianei din natura pe care a iubit-o cu minunăţiile ei: câmpul cu flori, izvoarele cristaline, explozia de culori a primăverii, jocul razelor soarelui printre nori. Toate aceste fenomene îmi dau nişte trăiri speciale care mă fac să creez”, mărturisea Diana Drăguş.
Pasiunea pentru pictură a orădencei „s-a complicat apoi în mod plăcut” cu pasiunea pentru creaţia de bijuterii.
Diana Drăguş a lucrat cu argint, perle şi cristale, deoarece a crezut întotdeauna că aceste materiale simbolizează mai bine firea sofisticată a unei femei: care poate fi,, iute” ca argintul, elegantă ca perlele şi strălucitoare ca reflexia cristalului.
„Dar din dar”
Şi fiindcă e mulţumită şi recunoscătoare cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, Diana Drăguş e gata ca din ceea ce are ea să îi ajute și pe cei care au nevoie. De aceea ea a pus bazele unei campanii pe facebook. Link-ul acestei campanii îl găsiți aici.
Acesta este motivul pentru care am hotărât ca, în ultima zi a fiecărei luni, să donez unei persoane care are nevoie de sprijin, 50% din vânzările tablourilor postate pe facebook.
Voi avea nevoie de o mână de ajutor şi din partea voastră, pentru a da mai departe informaţia cât şi pentru a găsi persoane care au nevoie şi s-ar bucura de acest sprijin. Campania aceasta a fost aşa ca o scânteie. Dacă vrei să ajuţi pe cineva şi poţi, fă-o! Mi-am dat seama că eu şi pot să o fac şi vreau să ajut!”, spune Diana.
Campioană la curse
Într-o lume a bărbaţilor, cum sunt cursele de maşini, medicul orădean e campioană. Diana Drăguş nu e doar artistă, ci şi o pasionată a curselor de maşini. Acolo, Diana se simte „ca şi peştele în apă ”. Deşi nu are o maşină echipată pentru curse, medicul orădean participă la cursele de maşini şi s-a situat chiar pe podium. „Am câştigat într-o cursă locul III. Abia după ce mi-au spus ceilalţi participanţi câte riscuri sunt, am devenit mai conştientă. Am fost fericită fiindcă erau acolo Cristian şi Cristina, copiii mei. Cristina, care are cinci ani, mi-a spus fericită: «Mama mea e campioană!» În plus, fetiţa mea se bucură de câte ori trece pe lângă vitrina cu cupe şi medalii. I-am dus pe copii la karting, fiindcă şi-au dorit ei să meargă. M-am bucurat să văd cât e de talentat Cristian, ce echilibru, ce curaj are. Este important ca cei mici să-şi dezvolte propriile lor pasiuni. Fiindcă atunci când faci ceva din pasiune, nu simţi nici o clipă că lucrezi”, spune Diana.
În viaţa de zi cu zi, Diana Drăguş este medic. Lucrează cu persoanele în vârstă care suferă de anumite boli. Ea are în îngrijire acolo nu mai puţin de 50 de bunici. „Cred că asta îmi place cel mai mult să fac, de la aceşti oameni îmi iau şi eu energie. Nu mă simt obosită şi după o zi de muncă mă gândesc că eu ar trebui să-i plătesc pe ei fiindcă suntem împreună”, ne-a mărturisit doctorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!