Colegiul Medicilor anunță posibile sincope în acordarea de servicii medicale. Iată comunicatul trimis de Colegiul Medicilor:
„Colegiul Medicilor din România, reprezentant legal al tuturor medicilor indiferent de specialitate, aduce la cunoștința decidenților și opiniei publice și pe această cale că a parcurs toate căile de convingere documentată și amiabilă privind situația dezastruoasă a finanțării activității de Medicina Familiei.
Colegiul Medicilor a susținut pentru toate categoriile de specialitate necesitatea creșterii veniturilor pentru motivare și responsabilitate în practica medicală și a apreciat faptul că, în urmă cu aproape un an, pentru medicii și personalul medical din spitale s-a realizat mărirea veniturilor. Am așteptat cu înțelegere și răbdare în acest timp ca și Medicina de Familie precum și cea de altă specialitate, organizate conform O.G. nr.124/1998 prin Legea nr. 629/2001, să fie incluse în condițiile de finanțare corespunzătoare importanței și volumului de muncă din aceste sectoare de activitate.
În acest moment ne aflăm în situația de a găsi alte căi legale de convingere a decidenților pentru o alocare bugetară corespunzătoare motivării continuării activității în Asistența Medicală Primară.
Medicul rezident de Medicina Familiei a ajuns la venituri egale cu medicul primar de Medicina Familiei cu peste 20 de ani vechime, condiție în care nu mai este motivat ca după terminarea rezidențiatului să practice medicina de familie, mai ales în zonele deficitare.
S-ar putea ajunge la alegerea căii legale de notificare a Caselor de Asigurări privind întreruperea contractelor de furnizare de servicii medicale, mai ales că există Legea 128/2018 care permite desfășurarea activității în regim privat – contra cost – păstrând celelalte atribuții privind eliberarea de prescripții medicale, bilete de trimitere, etc, acoperite de asigurările de sănătate. Ar fi o alegere grea și dureroasă, mai ales pentru pacienții în majoritate pensionari sau cu venituri mici ai medicilor de familie, pacienți care vor fi nevoiți să plătească consultația inclusiv la medicul de familie.
Facem acest apel în urma consultării pe site-ul Ministerului de Finanțe a structurii proiectului de buget, care confirmă încă o dată intențiile de a lăsa Medicina de Familie să intre în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, obligând-o la căutarea de soluții alternative, ceea ce va pune în pericol principiul asigurărilor sociale de sănătate”, a transmis Președintele CMR, Dr. Gheorghe Borcean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!