Asiguraţii au scăpat de taxa la consultaţiile de la medicii de familie, dar şi de interdicţia de a primi reţete gratuite şi compensate şi trimiteri la specialişti. Motivul: medicii de familie au renunţat la protest. Informaţia, apărută prima oară joi în presa centrală, a fost contrazisă în aceeaşi zi de către reprezentanţii medicilor de familie la nivel central. Vineri însă, chiar ministrul Sănătăţii, bihoreanul Cseke Attila, a anunţat că doctorii de medicină primară renunţă la protest. Cseke transmite că de marţi, 14 iunie, doctorii de familie vor semna contractele cu casele de asigurări de sănătate şi vor elibera compensate, gratuite şi trimiteri către cabinetele medicale de specialitate. „Salut decizia medicilor de familie şi le mulţumesc pentru dialogul pe care l-am purtat în aceste săptămâni şi pentru faptul că au ales să se gândească în primul rând la pacienţii lor, aşa cum le-am solicitat în toate întâlnirile noastre. Sunt conştient de faptul că asistenţa medicală primară reprezintă un capitol important în sistemul de sănătate şi vom sprijini mai mult acest sector”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Şi inspectorii
Vineri dimineaţă, şi inspectorii sanitari trimiseseră rugăminţi medicilor de familie de a renunţa la protest. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă, a transmis că e convins de faptul că „forma finală a contractului de prestări servicii pentru medicii de familie, negociată în prezent la nivel central, va fi mai motivantă pentru personalul medical care se va putea apoi concentra pe satisfacerea nevoilor de sănătate pentru populaţia înscrisă pe listele proprii. Modalitatea actuală de decontare (plată) a serviciilor către medicii de familie propus de CNAS completată de finanţarea unor activităţi adiacente (centre de permanenţă) vor duce la creşterea veniturilor medicilor de familie”.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!