Competiția, desfăşurată în municipiul Constanța, în perioada 07 – 09 mai, a reunit sportivi din cadrul unităţilor de pompieri militari din întreaga ţară, Bihorul fiind reprezentat de trei subofiţeri din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, respectiv al Gărzii de Pompieri 1 Mai: plutonier adjutant Nagy Robert, plutonier major Bogdan Lipai şi plutonier Adrian Mălăieş.
La finalul concursului, pompierii militari bihoreni au reuşit să obțină șase medalii, ocupând primele două trepte ale podiumului la patru probe sportive diferite.
Astfel, la Atletism, proba „Săritura în lungime”, la categoria de vârstă 35 – 45 de ani, locul I a fost ocupat de plutonierul-major Bogdan Lipai, pe locul II s-a clasat plutonierul adjutant Nagy Robert, iar în cadrul aceleiași probe, la categoria -35 ani, pe prima treaptă a podiumului a urcat plutonierul Adrian Mălăieş.
Tot la Atletism, la proba viteză „100 metri”, medalia de aur a fost câștigată de plutonierul major Bogdan Lipai, la proba „1.500 metri” locul II a fost obținut de plutonierul Adrian Mălăieş, iar la Cros (6.000 metri), plutonierul Adrian Mălăieş a obținut medalia de argint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!