În acest weekend a avut loc cea de-a X-a ediţie a “ Festivalului folcloric de tineret Valea Cerului, 2014 ”. Bihorul este zona geografică în care trăieşte cea mai numeroasă populaţie de etnie slovacă din România. Iar Valea Cerului este centrul administrativ al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România. Aici a avut loc cel mai mare festival folcloric al minorităţii slovace din România, în cadrul căruia s-au prezentat tradiţiile şi cultura slovacă, reprezentată prin dans şi cântec. Sute de localnici, dar şi autorităţi au onorat invitaţia organizatorilor :Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România- Filiala Bihor, Organizaţia locală Valea Cerului, respectiv deputatul şi preşedintele UDSCR – Adrian-Miroslav Merka, respectiv Primăria Suplacu de Barcău.
Excelenţa Sa Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace în România, Amed Aledin, secretar de stat în Departamentul pentru relații interetnice, deputaţii Amet Varo și Lucian Bode, Peter Prohaska, vicepreședinte pentru slovacii din diasporă în Guvernul Slovaciei; ; Ștefan Velcicov, vicepreședinte al Uniunii Bulgarilolr din Banat; Ioan Groza, consilier al ministrului Mihnea Costoiu; Milan Maniura consilier la ministrului de interne, pe probleme ale minorităților şi nu în cele din urmă Miroslav Iabloncic, consul onorific al slovacilor la Salonta au fost prezenţi la Valea Cerului. La această ediţie a festivalului au participat ansamblurile folclorice slovace din România: Cerovina din Valea Cerului, Lipka din Budoi, Ďatelinka din Vărzari şi Sálašan din Nădlac, dar şi din: Slovacia, Serbia Cehia, Croația, Franța. „Festivalul creează un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor de naţionalitate slovacă din mai multe ţări şi este locul de întâlnire a slovacilor de pretutindeni”, a spus deputatul Adrian Merka, liderul UDSCR.
Dacă la ediţia cu numărul V a festivalului, primarul de Suplacu de Barcău Nicolae Tivadar a dat în folosinţă o scenă în aer liber pentru ca artiştii să poată evolua în condiţii mai bune, la ediţia cu numărul X a fost inaugurat un centru multifuncţional. Panglica centrului a fost tăiată de Excelența sa ambasadorul Slovaciei în România, Jan Gabor, de primarul Nicolae Tivadar şi de preşedintele UDSCR Adrian Merka. Construcţia centrului a început în 2004, valoarea construcţiei este de 160 mii lei din care 60% din bugetul local. Cu acest prilej a fost vernisată şi o expoziţie în care sunt prezentate fotografii din satele locuite de slovaci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!