Pentru ca în preajma Revelionului să un se repete evenimentele nedorite din perioada Crăciunului și nici altele, tot de situații de urgență, pompierii fac apel la oameni, dar și la organizatorii de petreceri de revelion să ia aminte la numărul persoanelor participante să nu depăşească capacitatea maxim admisă, dar și dacă sunt sau un asigurate culoare şi căi de evacuare libere și dacă acestea sunt marcate şi iluminate corespunzător.
“Civilii”, dar și organizatorii de petreceri la cumpăna dintre ani trebuie să se asigure, așa cum pot de utilizarea corespunzătoare a instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă aferente clădirilor, evitându-se suprasolicitarea acestora sau supradimensionarea siguranţelor fuzibile din tablourile electrice. Patronii de localuri trebuie să întocmească şi să afişeze planurile de evacuare a persoanelor şi bunurilor materiale, să folosească aparatele electrice pentru pregătirea preparatelor culinare respectând strict normele de exploatare, dar și să amplaseze maşinile de gătit, grătare, aragazuri, cuptoare şi celelalte utilaje care degajă temperaturi ridicate, la o distanţă de cel puţin 1,5 metri faţă de elementele combustibile ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi.
Pompierii atenționează că e interzis să se folosească mijloace pirotehnice în spaţii închise și că trebuie asigurată o rezervă de hrană, apă, medicamente, dar şi generatoare de curent şi carburant suficient în locaţiile izolate din zona montană.
Pentru turiști
O categorie aparte în atenția pompierilor sunt turiștii cazaţi în locaţiile unde se organizează mese festive de Revelion. Pompierii îi roagă ca din primele momente ale cazării, să identifice căile de acces şi evacuare în caz de incendiu, să nu folosească, în spațiile de cazare consumatori electrici improvizaţi şi nici să modifice destinaţia circuitelor electrice existente, să nu fumeze în spaţiile de cazare, să supravegheze permanent copiii şi să le spună și lor despre factorii de risc și, un lucru foarte important: să anunțe rapid incendiile pe care le observaţi prin sistemul unic de urgenţă 112.
Citiți principiile noastre de moderare aici!