Sesiunea pentru depunerea de proiecte, aferentă Masurii 125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice, programată a avea loc în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2010, a fost amânată pentru perioada 2 – 31 decembrie 2010. Prima sesiune, desfăşurată în perioada 15 martie – 15 aprilie, a suscitat un interes crescut al beneficiarilor fiind depuse un număr mare de cereri de finanţare nerambursabilă la sediile judeţene ale APDRP.
„Astfel, pentru îmbunătăţirea implementării Măsurii 125 este nevoie de o analiză amănunţită a rezultatelor sesiunii de selecţie, fapt care a produs amânarea sesiunii programate a avea loc în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2010”, a precizat Florian Vesa, directorul adjunct al OJPDRP Bihor.
Alocare
Potenţialii beneficiari ai Măsurii 125 vor putea depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) ale Agenţiei, în judeţele unde va fi amplasată investiţia. Pentru această sesiune, fondurile disponibile vor fi de 148.774.185 de euro, fiind repartizate pe submăsuri. Astfel, submăsura 125-a -Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii va avea disponibilă o sumă de 89.264.511 de euro, iar pentru submăsura 125-b – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii” sunt alocaţi 59.509.674 de euro.
„Din fondurile alocate pentru dezvoltarea şi adaptarea agriculturii, submăsura 125 a, au fost alocaţi 40.169.030 de euro strict pentru proiectele de investiţii în sisteme de irigaţii, restul de 49.095.481 de euro fiind disponibili pentru alte tipuri de investiţii cum ar fi modernizarea drumurilor de acces, a drumurilor agricole de exploataţie”, a punctat Florian Vesa.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!