La slujba de sfinţire a autoturismelor personale au participat sute de oameni. Evenimentul, desfăşurat în curtea Catedralei Romano-Catolice din Oradea, şi pe Şirul Canonicilor, şi a avut loc după săvârşirea sfintei liturghilor de la orele 18,00 respectiv 21,00. Slujba de binecuvântare a fost rostită de vicarul general monseniorul Fodor József. Unii dintre participanţii la eveniment au venit pentru prima dată să-şi sfinţească maşinile, iar alţii vin de ani de zile pentru a căpăta ocrotirea Sfântului Cristofor.
Imaginea Sfântului Cristofor este purtată de către conducătorii de automobile şi motociclişti. El s-a convertit la creştinism după ce a ascultat învăţăturile unui călugăr pe nume Babylas. Cristofor a crezut că Domnul nostru este cel mai puternic dintre toţi, mai puternic decât orice om, atât de puternic încât şi satana se teme de El. Conform unei legende, într-o zi unul dintre cei care doreau să treacă râul era un copil. L-a luat în spate şi a început să treacă râul, dar cu fiecare pas Cristofor simţea pe umeri o greutate tot mai mare, încât se temea chiar să nu cadă în râu să se înece. Copilul s-a prezentat apoi ca fiind Iisus, iar greutatea mare a explicat-o prin greutatea lumii pe care El o poartă pe umerii săi. Conform martirologiului roman, Cristofor ar fi murit ca martir în timpul persecuţiei împăratului Decius, fiind străpuns de săgeţi după ce nu a murit în foc.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!