De la 1 ianuarie 2011 achiziţionarea de masini la mâna a doua din străinătate începe să devină un lux pentru români. Asta cu cât maşina este mai veche şi capacitatea cilindrică mai mare. De la 1 ianuarie, taxa pentru prima inmatriculare a unei maşini în România creşte în medie cu 45-50%. Tot de la această dată, nu mai sunt scutite de plata taxei de primă înmatriculare nici maşinile dotate cu Euro 5. Din 2011, pot fi fabricate numai maşini care îndeplinesc normele de poluare Euro 5 şi Euro 6. Pentru maşinile Euro 6, cele hibrid şi maşinile electrice, taxa va fi zero.
Taxe
Cuantumul taxei pentru o maşină cu Euro 5 este cuprins între 40 de euro, pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc. Pentru motorizările mici, de 1.100 cmc, taxa se situează între 40 şi 50 de euro (mai mare pentru maşinile noi), pentru cele cu motoare de 1.150 cmc – între 57 şi 73 de euro, iar pentru cele de 1.200 cmc – între 54 şi 76 de euro, în funcţie de vechimea maşinii. Spre exemplu, în cazul unui automobil nou Dacia Sandero cu motor de 1,2 litri, cu un preţ de 7.500 de euro, taxa auto va fi de 76 de euro.
La motorizările de 1.400 cmc, taxa variază între 108 şi 130 de euro, la 1.461 cmc – între 174 şi 220 de euro, iar la 1.598 de cmc taxa va fi de 329 de euro. Pentru versiunea Dacia Duster cu motor de 1,6 litri şi un preţ de 10.950 euro, taxa auto va fi de 329 de euro.
Taxa auto modificată va creşte cel mai mult din 2011 pentru maşinile Euro 4 cu motoare de 2.000 cmc, de 2,6 ori faţă de nivelul aplicat în acest an. Pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 majorarea este de peste două ori în unele cazuri.
„Lărgirea şi restructurarea bazei de aplicare a taxei pe poluare urmăreşte intensificarea aplicării principiului «poluatorul plăteşte», prin diferenţierea mai accentuată a taxării între normele de poluare, în defavoarea normelor inferioare, precum şi prin creşterea taxei pentru autovehicule cu vârste mai mari de 10 ani. Prin ajustarea taxelor este încurajată folosirea autovehiculelor mai puţin poluante şi mai prietenoase cu mediul, cele mai favorizate fiind cele electrice, cele hibride şi cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante, pentru care nu se plăteşte taxa de poluare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!