Polițiștii rutieri au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului, însă șoferul acestuia a ignorat semnalele și a și-a continuat drumul pe DN 79, spre Cefa.
„Pentru oprirea acestuia în trafic, polițiștii salontani au solicitat sprijinul polițiștilor Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa, care s-au deplasat cu operativitate pe D.N. 79, în localitatea Inand, unde au efectuat un microfiltru.
La vederea filtrului instituit de polițiști în trafic, cel în cauză a întors autoturismul înspre Salonta și, în afara localității Inand, pentru a evita autospeciala Poliției Municipiului Salonta, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a efectuat un viraj înspre stânga, intrând însă în coliziune frontală cu autospeciala de poliție”, transmite comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
În urma impactului, cei doi polițiști, în vârstă de 28 respectiv 42 de ani, au fost răniți ușor, nefiind nevoie ca aceștia să fie internați în spital.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, „în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul de 23 de ani din Talpoș nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.Poliția urmează să mediatizeze acest caz în scurt timp”.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bihor.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!