Conform polițistilor de frontieră, vineri, în jurul orei 23:00, la controlul de frontieră, s-a prezentat un român în vârstă de 43 de ani care conducea o autolitară cu remorcă, pe care transporta un autoturism marca Mini Cooper. La un control amănunțit, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă dată de autoritățile din Spania în luna mai.
Luat la întrebări, șoferul a susținut că: „nu ştia că maşina este căutată de autorităţile spaniole, el fiind rugat de un conaţional din judetul Neamţ, a cărei identitate nu o cunoaşte, să transporte autoturismul în Italia”.
Cetăţeanului în cauză i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta.
Autoturismul în cauză, evaluat la aproximativ 10.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borş până la finalizarea anchetei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!