Teodor Radu Pantea şi-a dat doctoratul pe tema istoriei fotografiei din România, e lector universitar doctor, disciplina foto, la Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universităţii din Oradea, și e distins cu Premiul de Excelenţă al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică nivel “silver”, e laureat al Societăţii Americane de Fotografie. E membru de onoare al unor societăţi fotografice din România, India, Serbia, Iran, Cipru şi SUA. Joi la galeria Ovi D. Pop, din Era Park a fost vernisată expoziţia „Exodul lui Allah”.
Expoziţia lui Teodor Radu Pantea prezintă câte ceva din ceea ce „mi-a fost dat să văd la graniţa ungaro-sârba, anul trecut. Nu sunt în măsură să afirm că am înţeles ce am văzut, că am înţeles, pe deplin, ce se întamplă! Am văzut ceva oribil, ceva alarmant, ceva ingrozitor, ceva cumplit, ceva ce m-a pus pe ganduri. Veţi vedea şi unele imagini cu o uşoara tentă duioasă (femei, copii, vârsnici). A nu se înţelege că mi s-a muiat inima. Totul e ceva ce îmi doresc să rămâna cât mai departe de mine, de lumea în care trăiesc (şi consider că îmi aparţine cât de cât), de modul meu de viaţă, de familia mea! Am vrut doar să prezint o secvenţă ale acestui fenomen.
Vreau ca această experienţă fotografică, ce a condus la aceasta expoziţie, să fie singura mea “întâlnire de gradul trei” cu protagoniştii acestui «Exod a lui Allah» ”, explică fotograful pe blogul său cum s-a născut această expoziţie.
„Exodul lui Allah” rămâne pe simezele galeriei până pe 8 aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!