Manifestarea face parte din proiectul
de educaţie rutieră, denumit
„Viaţa are
prioritate”, iar tema propusă a
fost „Marţişoare pentru
poliţişti”. Proiectul, aflat
la a doua ediţie, a fost iniţiat în
2006, de grădiniţa numărul 56. La
eveniment au participat câte patru copii de la
fiecare gradiniţă, însoţiţi
de câte două cadre didactice, cu scopul de a
mulţumi poliţiştilor, deveniţi
prietenii lor, pentru grija pe care le-o
poartă.
Mărţişoare şi program
artistic
Pentru început, micuţii au confecţionat
mărţişoare pe care
le-au dăruit poliţiştilor, iar în
continuare, au prezentat un mic program artisic, cu
care le-au demonstrat celor prezenţi că au
asimilat toate învăţăturile
primite de la aceştia pe parcursul timpului.
„Grădiniţa noastră a
organizat această manifestare, pentru a ne
arăta recunoştinţa pentru acţiunile
preventive şi educative, care au dat rezultate,
intreprinse de Poliţie.” a
spus Dana Luca, directoarea
grădiniţei numărul 56. La final,
subcomisar Ioana Indrieş, purtătorul de
cuvânt al IJP Bihor, a
ţinut la rândul său să
mulţumească micuţilor şi cadrelor
didactice, pentru această supriză
deosebită.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!