Vânzătorii de mărţişoare nu se uită la preţul locurilor de vânzare când acestea sunt într-un văd bun. Astfel, un comerciant a licitat pentru un loc de 1 metru pătrat în Piaţa Cetate nu mai puţin de 620 de lei pentru o lună.
Licitarea locurilor pentru vânzarea mărâişoarelor şi florilor de 1 martie şi 8 martie a început marţi dimineaţa în Piaţa Nufărul. Preţul de pornire a fost de 73 de lei/mp. Dintre cele 67 locuri licitate în Piaţa Nufărul au fost adjudecate 50. Maximul preţului pentru un loc a ajuns la 300 de lei.
Supralicitare
În Piaţa Cetate comercianţii s-au adunat cu mult timp înainte de pornirea licitaţiei pentru a-şi alege locurile pentru care doreau să-şi vândă mărţişoarele şi florile. „Închirierea se face pentru perioada cuprinsă între 22 februarie şi 22 martie”, ne-a informat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public SA. Era de aşteptat ca locurile dispuse mai la vedere, mai în faţă şi în apropierea intrărilor să fie cele mai solicitate.
După cum a început licitaţia, când pentru un loc în apropierea comercianţilor de pomi s-a plătit 132 de lei era de aşteptat ca pentru locurile din faţa halei, la intrarea în piaţă, bătaia să fie şi mai mare.
Şi aşa a şi fost. Pentru locul numărul 68 s-a ajuns la 620 de lei. Au urmat două locuri în apropierea acestuia adjudecate la 500 de lei fiecare.
Pentru un neutru care nu participa la licitaţie impresia a fost că unii dintre pieţari licitau doar ca să urce preţul. Poate din distracţie. Cert este că locurile care au fost adjudecate trebuie şi plătite. „Cei care au licitat un loc şi nu-l plătesc îl pierd şi nu mai au dreptul să participe la altă licitaţie”, a precizat Florin Alexandru. Pentru locurile neadjudecate se va organiza o nouă licitaţie.
Licitaţia pentru Piaţa Rogerius va fi în data de 19.02.2014 ora 9:00, pentru Piaţa Decebal tot în data de 19.02.2014 ora 11:00 şi pentru Piaţa Ioşia tot în 19.02.2014 de la ora 13:00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la administratorii pieţelor sau la telefon 0733/110.035.
Citiți principiile noastre de moderare aici!