„Ne bucurăm mereu când avem ocazia să organizăm astfel de evenimente. Noi suntem obișnuiți cu ele având în vedere că în fiecare săptămână avem o întâlnire cu cei de la Asociația Down. În organizarea acestor evenimente cel mai mult contează iubirea, dragostea pe care o nutrim față de semenii noștri greu încercați”, a declarat Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene.
În cadrul manifestării a fost inaugurată și o expoziție cu vânzare de mărțișoare, felicitări, lumânări decorative, mărgele și brățări, realizate de tinerii din cadrul fundației. Cei din Asociația Down au arătat că au venit pregătiți la eveniment și au recitat pe rând fiecare câte o strofă din poezia „Vestitorii primăverii” a poetului George Coșbuc. La final realizatorii exponatelor au fost premiați într-un cadru festiv. Cei suferinzi cu sindromul Down au acordat din partea Asociației diplome și mărțișoare celor de la Biblioteca Județeană implicați în proeict. La rândul ei, conducerea Bibliotecii i-a rsplătit și ea cu diplome pe toți membrii Asociației Down.
În acest an se fac 25 de ani decând Asociația Down funcționează în Oradea. „Ne bucurăm că existăm de atâta timp. Cu acest prilej pe parcursul anului 2016 toate activitățile pe care le vom desfășura vor fi sub egida serbării a 25 de ani de activitate a Asociației”, a precizat Lucia Ciobanu, președintele Asociației Down din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!