Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Astfel, ca urmare a abaterilor constatate pe parcursul celor 24 de ore, oamenii legii au aplicat 139 de sancțiuni.
„Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 37 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare, au fost constatate șapte infracțiuni și 15 tamponări”, a informat comisarul șef al IPJ Bihor, Alina Dinu.
Majoritatea amenzilor au fost acordate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 99 de șoferi fiind prinși după ce au călcat prea tare pedala de accelerație.
„99 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 14 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 20 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a mai explicat Alina Dinu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!