Ovidiu Solomonov, Andrei Frangeti, Marius Dumitraşcu şi Andrei Gabriel Benghea-Mălăieş sunt cei patru tineri care au lansat o variantă a facebook-ului românesc: „Prevyou”. Ultimul, dar nu cel din urmă, Andi Benghea-Mălăieş este născut în Oradea. Împreună cu prietenii săi, orădeanul a realizat o aplicaţie care îţi permite să afli unde îţi sunt prietenii şi care sunt locurile preferate de ei.
Prevyou le arată utilizatorilor profilele de Facebook ale persoanelor din proximitate, deci pe o rază de 500 de metri poţi vedea persoanele cu care intri în contact.Pe baza unui GPS, programul îţi identifică prietenii şi îţi spune unde sunt adunaţi. Aceasta este noutatea Facebook-ului românesc numit „Prevyou”. El te ajută să afli unde ai cele mai mari şanse să te întâlneşti cu cineva drag. Lansarea platformei a avut loc în urmă cu câteva zile, la Bucureşti. Fondatorii facebook-ului românesc au declarat pentru digi24 că programul ştie câţi prieteni sunt într-un anumit bar din oraş. Utilizatorii nu pot afla cine sunt aceştia decât dacă merg personal să vadă. Astfel, programul păstrează dreptul la intimitate.
Cine e Andi Benghea-Mălăieş?
Andrei este partener fondator la Renaissance Advisors, o instituţie de consultanţă managerială specializata în Turnaround şi Restructurare.A absolvit INSEAD, după ce a petrecut doi ani ca Asociat Junior la McKinsey. Înainte de a se alătura McKinsey, Andrei a lucrat în sectorul public românesc în calitate de şef de cabinet şi consilier la doi dintre miniştrii de Finanţe Inainte de asta, Andrei a lucrat pentru 3M în Marketing şi pentru Orange Telecom ca Corporate Sales.
Andrei a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, secţia engleză, cu o lucrare de diplomă cu tema Canale Inovatoare de Consum pentru Coca-Cola, un proiect antreprenorial.În calitate de reprezentant al ministrului Finanţelor, Andrei a facut parte din comisii sau consilii de supraveghere la: Compania Naţională de Căi Ferate, Loteria Naţională, Tipografia Naţionala şi Societatea Naţională de Distribuţie Cinematografică, dar şi în consiliul de administraţie al Transelectrica, în calitate de reprezentant al Fondului Proprietatea. În perioada în care a lucrat la McKinsey, Andrei a fost implicat în proiecte care acoperă mai multe industrii şi funcţii cu orientare către telecomunicaţii, retail, FMCG şi producţie industrială. S-a ocupat de asemenea de energia verde în cadrul McKinsey Bucureşti. Andrei a lucrat în România, Ungaria, Germania, Republica Cehă şi Regatul Unit. Domeniile în care are expertiză sunt: strategie (planificarea afacerilor, operaţiuni greenfield, etc), vânzari & marketing (lansari de produse, stabilirea preturilor, dezvoltarea canalelor de vânzari) şi operaţiuni (operaţiuni de retail în magazin, procese neproductive, logistică). Ca antreprenor, Andrei a desfăşurat proiecte în publicitatea online, distribuţia de băuturi răcoritoare, reciclarea deşeurilor electronice, consultanţă managerială şi energiile regenerabile.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!