În aceeași dimineață, președintele Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Boloș în funcția de ministru, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
[eadvert]
Marcel Boloș, șeful Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Vest, a fost votat în unanimitate, joi, în Biroul Permanent Național al PNL, ca propunere a partidului pentru Ministerul Digitalizării și Cercetării.
Marcel Boloș, vot în unanimitate din partea PNL pentru funcția de ministru
Trimite articolul
XÎn sfârșit, un om capabil la un minister greu unde niciunul dintre miniștrii de până acum n-a făcut nimic. Sunt convins că domnul Marcel Boloș va face treabă bună la conducerea acestui minister. Trebuie să luăm în serios acest domeniu pentru că vom avea mare nevoie de el. Niciun guvern și niciun prim ministru, în frunte cu dl. Câțu, n-au luat în serios Digitalizarea. E timpul să facem ceva concret. Mult succes, domnule Boloș !
Dupã imprimanta 3D, aşteptãm clone.
Copiii pot socializa în timpul liber, când nu vor mai fi şcoli, cursuri de zi.
În şcoli, medicinã, spitale, alte activitãţi.
Orice bisericã se poate on-line, cutia milei în bitjoins.
Se vede că PNL nu prea are oameni capabili poate folosi este o excepție, dar miniștri ca și citi catastrofă împreună cu Popescu împreună cu tâlharii escroci de la ANRE, de la energie care au adus preturile la energie și gaze la niște valori exorbitante de nesuportat pentru consumatori astfel de personaje incompetente și profane nu au ce căuta la putere fiind un pericol public pentru tara, s-au dovedit încă o dată că politrucii parveniti și smecherasi sunt catastrofe, aerieni și pungași, Ar trebui că salariile demnitarilor, politrucilor aleși să nu depășească salariul mediu, pentru că toate majorările de preturi la utilități să-i afecteze și pe ei care tot timpul hotărăsc prostește majorări de taxe impozite, utilități în favoarea furnizorilor tâlhari și escroci marea majoritate dintre ei. Prea multi papagali în politică la toate partidele politice care bat apa-n piu, profani și idioți, smecherasi care habar n-au ce trebuie și cum să facă, plătiți degeaba cu salarii grase, nemeritate și abuzive .
-
Le-ai zis-o acuma la politicieni!
I-ai pus cu botu pe labe!
Acuma nu mai ştiu ce să facă de ruşine.Eşti mulțumit acum ?