Vicepreşedintele pesedist al Consiliului Judeţean încheie anul cu angajamentul finalizării, în 2014, a proiectelor deschise în 2013 dar şi cu reportarea promisiunilor neîndeplinite.
„Îmi doresc să ne aflăm în grafic cu instalaţia de producere de energie electrică din biomasă. În acest moment, este depusă pe SEAP solicitarea de proiect pentru aceasta”, a spus Ioan Mang, în cadul unui scurt bilanţ al acestui an. Alte proiecte de care a pomenit sunt drumurile judeţene Talpoş – Berechiu şi Burzuc – Uileacu de Criş, punctând şi deja antologicul drum naţional 76. “Împreună cu preşedintele Cornel Popa vom continua demersurile pentru reînceperea lucrărilor la DN 76. Insistăm la Bucureşti”, a precizat Mang.
În proiectul Aeroportului, Mang a anunţat un moment important în cursul lunii ianuarie 2014, când este aşteptat la Oradea primul ministrul Victor Viorel Ponta, pentru semnarea contractului de finanţare.
De asemenea, pesedistul bihorean a reluat promisiunile guvernamentale referitoare la Autostrada Transilvania: a fost aprobată finanţarea porţiunii Borş – Suplacu de Barcău, porţiunea Suplacu de Barcău – Gilău va fi construită în contul unui parteneriat public-privat iar bucata Turda – Sebeş se va face din fonduri europene.
„Mi-aş dori să-i pot convinge pe colegii mei să trecem colegiile tehnice şi şcolile profesionale în subordinea Consiliul Judeţean. Probabil nu şi pe cele de la Oradea, dar sigur cele de la Valea lui Mihai, Dobreşti sau Salonta”, a declarat, ca noutate, Ioan Mang. În opinia sa, CJ, ca gestionar al unor viitoare parcuri industriale în Bihor ar trebui să poată administra şi furnizorii de forţă de muncă pentru acestea. Mai mult, pesedistul spune că a găsit deschidere faţă de această idee la directorii unităţilor şcolare, care i s-au plâns că administraţiile locale nu acordă suficient sprijin şi finanţare pentru aceste şcoli.
Vicele de la CJ a spus că, pentru 2014, îşi doreşte linişte în USL, nu ca în 2013 când au existat „frământări mânate de interese politice”. „Nu mai doresc să auzim în 2014 că una discutăm la mese şi apoi una dintre părţi dă înapoi”, a precizat Mang.
Citiți principiile noastre de moderare aici!