Ioan Mang şi-a exprimat îndoiala că directorul APIA, Traian Abrudan (secretar general PDL), şeful RAR Bihor, Cristian Ile (secretar general adjunct) şi cel al Romsilva Bihor, Liviu Laza Matiuţă (secretar executiv) pot fi în acelaşi timp atât şefi de instituţii deconcentrate cât şi membri într-o structură politică de conducere. „În mod normal toţi sunt funcţionari publici”, spune Mang, referindu-se la o Ordonanţă de Urgenţă emisă recent de Guvernul Boc şi care i-ar face pe cei nominalizaţi mai sus incompatibili cu funcţia politică.
„Nu sunt sigur, trebuie să verificăm. Însă, în mod normal sunt funcţionari publici, deoarece Ordonanţa se referă la instituţiile deconcentrate”, spune senatorul PSD, care s-a declarat amuzat şi de includerea inspectorului general şcolar Dorel Luca în Biroul Permanent al PDL Bihor. „Ministrul Funeriu spune că depolitizează învăţământul dar iată că şeful IŞJ Bihor e ales vicepreşedinte al PDL Bihor”, constată Mang.
L-am abordat pe Traian Abrudan pe această temă. „Nu sunt funcţionar public deoarece eu sunt încă director interimar la APIA şi nu ştiu când voi susţine concursul de ocupare a postului. Iar, din ce ştiu eu, instituţiile conduse de Ile şi Matiuţă nu se încadrează în Ordonanţa respectivă”, ne-a declarat Abrudan.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!