Foşti aliaţi în USL, Mang şi Popa au ajuns să se ameninţe cu DNA-ul. Marţi, în plenul Consiliul Judeţean, liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a transmis conducerii Judeţului că pentru felul în care a împărţit banii pentru primării, ar trebui să se implice DNA! „Banii s-au împărţit exclusiv către primăriile PNL, foarte puţini bani la primăriile UDMR şi niciun ban către primăriile PSD. Acest lucru este de competenţa altor organe ale statului”, a declarat Mang, ieri, în şedinţa CJ Bihor.
„Sper că i-aţi îndestulat destul pe ai voştri”, i-a replicat Cornel Popa, făcând aluzie la faptul că primăriile PSD ar fi fost favorizate de Guvernul Ponta, proaspăt plecat. Însă tocmai aceasta este problema pesediştilor, că Guvernul Ponta, în loc să fie atent cu primăriile conduse de primari PSD, a împărţit banii după formulă, fără să ţină cont de culoarea politică. Iar acum, CJ Bihor, condus de liberalul Popa, împarte banii discreţionar – este acuza formulată de şeful PSD Bihor.
„S-au redistribuit sume în iunie, la rectificare. 5,8 milioane de lei au fost alocaţi către Consiliul Judeţean Bihor, iar acesta i-a împărţit exclusiv pe criterii politice. Probabil că sunt bihoreni care nu merită niciun ban de la CJ Bihor”, a continuat Mang către Popa. Interesant, acesta din urmă i-a transmis lui Mang că are dreptate să fie supărat, dar că este cazul să-şi adapteze tonul, altfel unul iritat, la „cadrul festiv” al şedinţei Consiliului Judeţean. „Nu este cadru festiv, este şedinţă de lucru, mai ales când ne batem joc de aprox. 300.000 de locuitori ai judeţului Bihor”, a replicat Mang. „Pentru mine este cadru festiv, nu trebuie să facem bâlci aici”, a încercat să contracareze preşedintele de la Judeţ.
Banii de la Guvern
Cu votul PNL şi UDMR, Consiliul Judeţean a repartizat către Salonta (300.000 lei), Aleşd, Ştei, Vaşcău (câte 100.000 lei) şi alte 53 de comune 12,6 milioane de lei noi, pentru lucrări pe drumurile judeţene şi comunale. Majoritatea comunelor au primit câte 100.000 de lei. Banii provin din sumele defalcate din TVA, fiind alocaţi Bihorului de către Guvernul Ponta, cu ocazia ultimei rectificări bugetare. Prin OUG nr. 47/2015, Palatul Victoria a virat consiliilor judeţene din toată ţara 500 de milioane de lei. Cum Guvernul a anunţat că cele 41 de judeţe vor primi sume cuprinse între 9 şi 14 milioane de lei, suma alocată Bihorului este peste media naţională. În procente, 2,52% din banii alocaţi la nivel naţional au venit în judeţul nostru.
Dacă pesediştii susţin că Guvernul lor a dat bani către consilii judeţen şi primării „după formulă”, în schimb, liberalul Popa crede altceva şi, prin urmare, a socotit normal să împartă banii primiţi de la Guvern către „ai lui” şi „ai lui Kiss”.
Bani de drumuri la comune
Iată comunele alese de CJ Bihor să primească banii de drumuri alocaţi de Guvern:
Abram, Abrămuţ, Aştileu, Auşeu, Boianu Mare, Bratca, Brusturi, Budureasa, Buduslău, Bunteşti, Căbeşti, Cărpinet, Cefa, Ceica, Cetariu, Chişlaz, Câmpani, Cociuba Mare, Copăcel, Curăţele, Diosig, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Nojorid, Olcea, Oşorhei, Paleu, Pomezeu, Răbăgani, Rieni, Roşia, Roşiori, Sălacea, Sălard, Sînmartin, Sântandrei, Suplacu de Barcău, Şimian, Şinteu, Şoimi, Şuncuiuş, Tarcea, Tămăşeu, Tăuteu, Tinca, Toboliu, Tulca, Vadu Crişului.
Primăriile au primit, în marea lor majoritate, câte 100.000 de lei, cu excepţia următoarelor: Salonta 300.000 lei, Copăcel 300.000, Lugaşu de Jos 250.000, Sălard 204.270, Bunteşti, Diosig, Paleu – toate câte 200.000, Roşiori 160.000, Sînmartin 154.730, Pomezeu 130.000, Tarcea 90.000, Buduslău şi Ceica câte 80.000, Boianu Mare şi Roşia câte 50.000.
Citiți principiile noastre de moderare aici!