Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, spune că a discutat cu ministrul Dan Şova (PSD), pentru reluarea lucrărilor la DN 76 Oradea – Deva. Şova este ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine. „Ministrul mi-a promis că va discuta cu constructorii pentru reluarea lucrărilor”, a transmis Ioan Mang, adăugând că, până să se reabiliteze drumul, se vor face reparaţii, de urgenţă. Anul trecut, Guvernul Ponta a oprit lucrările, după ce acestea tocmai ce fuseseră începute, într-un final, de guvernarea PDL. “Lucrările au fost începute, dar nu erau bani alocaţi”, susţine preşedintele PSD Bihor, adăugând că anul acesta, Guvernul Ponta a plătit arierate către firme, pentru lucrări efectuate încă din 2011, în valoare de 800 milioane de euro. Din aceşti bani, 50 milioane de euro au fost plătiţi companiei Bechtel, pentru ce s-a lucrat la autostradă…
Reamintim că, recent, preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Cornel Popa, se arăta supărat inclusiv pe miniştrii liberali, din cauza stagnării lucrărilor pe drumul de Beiuş, ajuns într-o stare execrabilă. Ioan Mang este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Liderul PSD Bihor a anunţat prezenţa la Oradea a ministrului Şova în ultima săptămână a lunii aprilie, pentru inaugurarea lucrărilor la pasajul suprateran peste calea ferată, de la Centură, ce urmează să fie construit din zona CET II – Metro, pentru a ieşi în Calea Clujului – DN 1, la ieşirea din oraş. Pe DN 1, până la Piatra Craiului, vor fi turnate covoare asfaltice, în locurile în care drumul a cedat deja, a mai anunţat Mang.
Vine Dragnea
În altă ordine de idei, vineri, 5 aprilie, începând cu ora 10, va avea loc Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Bihor, la care vor participa 575 de persoane. Va fi ales noul preşedinte al filialei, Consiliul Judeţean al PSD Bihor, format din 151 de membri, comisia pentru integritate şi etică, precum şi comisia de control financiar. De asemenea, vor fi aleşi cei 59 de delegaţi bihoreni la Conferinţa naţională a PSD, din 19-20 aprilie. Singurul candidat pentru preşedinţia filialei este Ioan Mang. La evenimentul social-democraţilor bihoreni şi-a anunţat prezenţa secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, vicepremier al României. În ultima perioadă, în PSD Bihor au avut alegeri în organizaţiile locale. Au avut alegeri şi la nivel de municipiu, viceprimarul Ovidiu Mureşan fiind investit în această funcţie de către colegii săi, după ce deţinuse şi interimatul funcţiei. Vineri seară, consilierul judeţean Emilian Pavel a fost reales preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Bihor, fiind la ultimul său mandat. Nici Pavel nu a avut contracandidat.
Sunt 12 preşedinţi noi de organizaţii locale în PSD Bihor şi alţi şapte interimari, în urma alegerilor interne care au avut loc în ultima perioadă. Conduceri noi sunt la Borş, Tileagd, Săcădat, Ţeţchea, Şuncuiuş, Derna, Spinuş, Finiş, Vaşcău, Olcea, Căbeşti şi Girişu de Criş. Şefi locali interimari sunt la Pietroasa, Rieni, Lunca, Cărpinet, Tărcaia, Budureasa şi Brusturi.
Primari migranţi politic
Preşedintele Ioan Mang a mai menţionat faptul că mai mulţi primari PDL din judeţ îşi declară, azi, susţinerea pentru PSD, dar că aceştia nu pot să se şi încrie în PSD, pentru că şi-ar pierde funcţia! „Mai mulţi membri PD vor să fie primiţi în PSD şi cred că membrii simpli trebuie primiţi. Sunt însă şi primari (PDL – n.r.) care spun că sunt alături de PSD sau că susţin PSD. Nu vor putea spune că sunt membri PSD. Condiţia numărul unu pentru a fi primiţi este ca organizaţia locală a PSD să îi accepte. Oricum, nu vrem ca aceştia să fie foarte mulţi”, a spus preşedintele social-democraţilor bihoreni. Mang nu a vrut să-i nominalizeze pe primarii portocalii care-şi prind, în această perioadă, trandafiri la rever…
Citiți principiile noastre de moderare aici!