Şi terenul pe care s-a ridicat Manastirea Sfintei Cruci are o istorie laică controversată.
Pe 12 martie 1992, Episcopia Oradea a solicitat Primăriei, în baza Legii 18/1991, două hectare aflate pe strada Făcliei nr. 24 /A, pentru construirea unui schit. Iar ulterior a plusat cererea la zece hectare, fără să prezinte dovezi că ar fi deţinut teren naţionalizat în zonă.
Iniţial, Primăria a respins cererea arătând că Articolul 21 din Legea 18/1991 prevede atribuirea unor suprafeţe parohiilor rurale, nu şi către parohiile din oraşe. Şi că suprafeţele se retrocedează în limita a 5 hectare de teren agricol extravilan.
Însă în octombrie 1994, primarul Filip a acceptat împroprietărirea Manastirii Sfintei Cruci cu nouă hectare de teren, prevăzut în tabelul-anexă la Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar, la poziţia 1/2035, poziţie care ulterior s-a vădit eronată.
Dealtfel, cetăţeanul Weinlich Grancisc Emanuel Maria a demonstrat în justiţie că împroprietărirea a fost ilegală şi că, de fapt, el moştenea de drept parcelele topo 7378 şi 7364, în suprafaţă de peste cinci hectare, naţionalizate în anul 1962. Însă cum Manastirea Sfintei Cruci ocupase deja ambele parcele cu construcţii monahale, Primăria Oradea a trebuit să-l despăgubească pe Weinlich cu un teren învecinat, în suprafaţă echivalentă.
Precedent „încurajator”
Dosarul 270 întregistrat la Judecătoria Oradea pe 4 ianuarie 2005 a fost soluţionat pe 16 martie 2009 cu câştig de cauză pentru Weinlich şi comisiile locală şi judeţeană de aplicare a Legii 18/1991. Deşi a pierdut procesul, Manastirea Sfintei Cruci a rămas cu terenul. Iar singur păgubaş a rămas oraşul.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!