„Aici este tinda raiului. Aici este casa lui Dumnezeu. Aici este poarta cerului şi locul împlinirilor. Ca să ajungi în cerul cel mai presus de lume, trebuie mai întâi să treci pe aici, pe la Mănăstirea Izbuc. Si eu am trecut … şi am decis să rămân pentru totdeauna”, mărturisea părintele Ionuţ Serafim, de la Mănăstirea Izbuc.
Tarâmul speranţei
Au trecut şi continuă să treacă zeci de mii de credincioşi care caută un loc unde să se reculeagă, să fie mai aproape de Dumnezeu, un loc ca un tarâm fermecat de unde oamenii pleacă cu speranţa că minunile se întâmplă.De Sfânta Mărie, Mănăstirea de la Izbuc a fost şi în acest an un adevărat furnicar. A fost ziua în care alături de ceilalţi credincioşi , oameni politici din toate formaţiunile, din Bihor, dar şi din judeţele învecinate au venit la Călugări. Pentru a-şi căuta alinarea durerilor trupeşti, ori sufleteşti, ori pentru a se rupe din maratonul vieţii de zi cu zi.De la eveniment nu au lipsit prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefectul Cristian Bitea.
V.B.
Izvorul tamaduirii, unic in Europa
Monument al naturii
Intre pravila si mistrie
Citiți principiile noastre de moderare aici!