Şefii DSP precizeaza că vor
fi luate în considerare doar actele de
renegociere a contractului de management de dinainte de
31 decembrie 2008. Etapa a doua a verificării va
consta într-un interviu, pe care toţi
şefii de spital vor trebui să îş
susţină, pe baza unui program deja stabilit.
Astfel, membrii comisiei de evaluare vor intervieba
în 26 martie pe şefii de la centrul de
sănătate din Bratca, din
Valea lui Mihai şi pe managerul
de la Spitalul din Ştei. În
30 martie vine rândul managerilor de spitale din
Aleşd, Salonta şi Marghita
să dea raport în faţa comisiei.
În 31 martie vor fi intervievaţi şefii
de la Spitalul Judeţean Oradea
şi de la spitalul din Beiuş
iar în 1 aprile va fi rândul managerilor de
la Spitalul “Dr. Gavril Curteanu”, Spitalul
de Pneumoftiziologie, Maternitate şi
Neuropsihiatrie Oradea. Cât de bine
au muncit şefii de spitale sau ce mult le-a fost
apreciată munca se va afla după data de 4
martie, a transmis şeful DSP, dr.
Marius Pârcioagă.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!