„Pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii mai pot beneficia de bilet de tratament cu plată compensată în toate staţiunile din ţară cu care (CJP) Bihor are contracte încheiate, ne-a informat Mircea Bulugea, directorul executiv adjunct al CJP Bihor. „Avem circa 80 – 100 de bilete în toate staţiunile din ţară cum ar fi Baile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Olăneşti, Căciulata, Amara, Covasna, Slănic Moldova, Buziaş, Herculane, Vatra Dornei, etc.
Numărul biletelor este variabil. Tot timpul se prezintă la ghişeu persoane pentru bilete de tratament”, ne-a precizat miercuri dimineaţa, Maria Iancu, şefa Compartimentului Bilete de Tratament. Seria începe din 27 noiembrie 2006. Cei care doresc să beneficieze de aceste bilete sunt invitaţi să se adreseze la Compartimentul Bilete de Tratament , parter, ghişeul 8 din cadrul CJP Bihor, cu actele necesare pentru obţinerea biletului, în vederea achitării şi ridicării pe loc a acestuia în limita biletelor existente. Ghişeul 8 este deschis zilnic, în zilele de lucru, între orele 8:30 – 16:30.
Acte necesare
Pentru a beneficia de bilete de tratament cu plată compensată, pensionarii trebuie să orezinte o cerere tip de acordare a biletului detratament, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie pe luna anterioară începerii sejurului şi recomandare de la medicul de familie, pentru afecţiunea care necesită tratament balnear.
Salariaţii trebuie să prezinte pe lângă cerere, copia actului de identitate şi adeverinţă medicală, o adeverinţă de la angajator cu salariul brut pe luna anterioară începerii sejurului. În locul adeverinţei de la angajator, asiguraţi din sistemul public de pensii cu contract sau declaraţie de asigurare vor aduce o adeverinţă privind calitatea de asigurat pe bază de declaraţie de asigurare, respectiv o adeverinţă din care să rezulte stagiul de cotizare de minim 6 luni din ultimele 12. Şomerii vor prezenta cuponul cu indemnizaţia de şomaj din luna anterioară începerii sejurului.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!