Sub sloganul „Un gest de amabilitate în trafic nu costă nimic!”, poliţiştii rutieri vor acţiona pe arterele rutiere din municipiu, în zonele cu risc mai ridicat de producere a accidentelor rutiere şi îi vor informa pe conducătorii auto cu privire la anumite reguli de „politeţe rutieră” care, odată respectate în trafic, previn victimizarea prin accidente de circulaţie.
Atenţie la comportament!
„Nu rare ori întâlnim în trafic gesturi reprobabile, ori comportamente ale unor conducători auto care îi jignesc pe ceilalţi participanţi la trafic, sfindând, pe lângă legislaţia rutieră, cele mai elementare reguli de bun simţ” explică reprezentanţii Poliţiei Rutiere.
Inevitabil, aceste gesturi sau comportamente regretabile influenţează direct şi siguranţa circulaţiei rutiere, creând stări tensionate, conflictuale, contraindicate celor de la volan. Un conducător auto căruia i s-a indus o astfel de stare de tensiune îşi modifică comportamentul, are tendinţa de a brusca comenzile autovehiculului, îşi pierde răbdarea de care trebuie să dea dovadă în trafic şi ajunge chiar să facă manevre periculoase, punând în pericol siguranţa sa şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier. Prin Campania preventivă „Respectul în trafic = Siguranţă rutieră!”, poliţiştii rutieri bihoreni, alături de partenerii de program, îşi propun tocmai corectarea acestor comportamente periculoase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!