Bihorul stă bine la raportul dintre angajaţi şi pensionari. Potrivit informaţiilor furnizate de către Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor, numărul pensionarilor din judeţ este mai mic decât al celor care lucrează. „La sfârşitul anului 2013 în Bihor erau înregistraţi circa 170.000 de pensionari şi 180.117 angajaţi”, a declarat şeful CJP Bihor.
Din totalul pensionarilor, 40.977 erau pensionari de invaliditate şi 1.633 persoane pensionate anticipat. Dintre beneficiarii de pensie anticipată, 397 nu sunt penalizaţi la pensie, având cu mai mult de opt ani peste stagiul de cotizare. Numărul pensionarilor din judeţ este în scădere de câţiva ani, mai ales în urma verificărilor efectuate la pensionarii de boală.
La 31 decembrie 2013 pensia medie în judeţul Bihor era de 920 de lei.
Punctul de pensie
De la1 ianuarie 2014 valoarea punctului de pensie este de 790,7 lei. Indicele de corecţie prevăzut de art.170 din Legii nr.263/2010 in anul 2014 este de 1,07. Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este egal cu 80% din valoarea unui punct de pensie, respectiv 633 lei. „Cuantumul ajutorului de deces, este de 2.298 de lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi de 1.149 de lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului”, a precizat Leontin Ţîrle.
Coeficienţi de corecţie
Având în vedere ultimele modificări legislative circa 7.000 pensionari bihoreni vor beneficia de coeficienţi de corecţie a pensiei. „Este vorba de persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 inclusiv. Indicele de corecţie se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010”, a explicat directorul executiv al CJP Bihor.
Indicele de corecţie este de 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv; 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv; 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.
Indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!