Spre deosebire de alegerile generale şi europarlamentare, la alegerile locale poţi vota doar acolo unde domiciliezi. Dacă în ziua alegerilor te afli într-o altă localitate decât cea în care ai domiciliul, nu vei putea alege nici măcar Consiliul Judetean, chiar dacă te vei afla în acelaşi judeţ.
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale spune că la alegerile locale poţi vota pe toate cele patru buletine de vot – pentru primar, Consiliul Local, preşedinte al CJ, Consiliul Judeţean – doar la secţia de votare căreia i-a fost arondată strada pe care locuieşti.
Mai mult, legea a fost interpretată într-un sens care restricţionează şi mai mult dreptul la vot. Preşedinţii secţiilor de votare au fost instruiţi să nu se deplaseze cu urna specială decât pe raza străzilor care le-au fost arondate. Astfel, vor putea vota doar acei pacienţi ai spitalelor şi deţinuţi cu drept de vot care, spre norocul lor, domiciliază tot pe raza secţiei de votare căreia i-a fost arondat spitalul/penitenciarul! Ceilalţi bolnavi internaţi care vor ţine neapărat să voteze vor trebui să se învoiască în ziua votului şi să se deplaseze la secţia de votare, pentru a-şi exercita dreptul constituţional de vot. Această regulă nu mai e însă valabilă şi pentru alegerile generale.
Dacă ne-am lua după datele provizorii ale ultimului recensământ, avem de-a face cu o anomalie. Conform datelor furnizate de Primărie, în Oradea sunt aşteptaţi la vot 191.539 de alegători. Acest număr de alegători nu e de natură să mire decât atunci când îl compari cu numărul de locuitori ai Oradiei care a reieşit din recensământul desfăşurat anul trecut: 184.123 de cetăţeni.
Astfel se face că în municipiul reşedinţă de judeţ sunt mai mulţi alegători decât locuitori recenzaţi.
Secretarul municipiului, Ionel Vila, nu este deloc mirat de această situaţie. Aceasta pentru că, spune Vila, rezultatul recensământului pe Oradea e departe de numărul real al orădenilor. „N-are nimic una cu alta. Numărul persoanelor recenzate nu este numărul real al populaţiei. Oricum, datele oficiale ale recensământului vor fi făcute publice abia prin 2014”, ne-a declarat Vila, ieri.
Vor mai vota morţii?
Întrebat dacă e posibil ca din nou să voteze şi morţii, secretarul municipiului ne-a spus că „astăzi s-au reactualizat listele cu decedaţii” şi că în ultimele 10 zile au decedat 100 de persoane. În tot Bihorul există 507.300 de alegători.
Potrivit Prefecturii, pentru alegerile locale de duminică s-au tipărit 2.232.212 buletine de vot, pentru alegerea primarului, a componenţei Consiliului Local, a preşedintelui Consiliului Judeţean şi a componenţei Consiliului Judeţean. S-au realizat 647 de ştampile de control şi 2.769 de ştampile cu menţiunea VOTAT. Sâmbătă se vor distribui în tot judeţul buletinele de vot şi celelalte materiale necesare votării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!