Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor radiate a crescut în primele şapte luni din 2019 cu 52,87%, comparativ cu perioada similară din 2018, de la 48.532, la 74.189 de firme. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.376 de firme (cu 11,68% mai multe faţă de ianuarie-iulie 2018) şi în judeţele Iaşi – 4.065 (plus 108,35%), Maramureş – 2.791 (plus 132,58%), Cluj – 2.751 (plus 33,35%), Prahova – 2.697 (plus 61,98%), Bacău 2.648 (plus 90,64%) şi Argeş – 2.495 (mai multe cu 77,20%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa, respectiv 529, în creştere cu 55,59% faţă de anul anterior, Covasna – 554 (plus 57,83%), Harghita – 617 (plus 4,05%), Giurgiu – 633 (plus 27,36%) şi Tulcea – 707 (plus 35,44%). Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 22.310 (plus 69,85%%, raportat la primele 7 luni din 2018), agricultură, silvicultură şi pescuit – 12.910 (plus 118,26%) şi construcţii – 7.004 (plus 70,46%).
În luna iulie 2019, au fost radiate 6.382 de firme, cele mai multe în Bucureşti – 993, respectiv în judeţele Cluj – 341, Timiş – 271 şi Dolj – 260.
Suspendări mai puţine
În ceea ce priveşte numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele şapte luni din 2019, comparativ cu ianuarie – iulie 2018, cifra este mai mică cu 19,63%, de la 10.948 la 8.799. Pe primul loc se situează Bucureşti, cu 862 de firme suspendate (mai puţine cu 33,74%), Cluj – 475 (mai puţine cu 6,68%), Bihor – 442 (mai puţine cu 24,57%), Timiş – 341 (mai puţine cu 8,33%) şi Neamţ – 312 (cu 21,61% mai puţine).
Cele mai puţine suspendări au fost înregistrate în judeţul Ialomiţa – 37 (mai puţine cu 35,09%), Brăila – 72 (mai puţine cu 32,08%), Covasna – 84 (mai puţine cu 5,62%) şi Tulcea – 92 (mai puţine cu 9,80%). Domeniul cu cele mai multe firme suspendate este cel al comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu 2.732 de firme suspendate la nivel naţional.
Pe locul doi este domeniul alte activităţi de servicii, cu 802 firme suspendate, pe locul trei – industria prelucrătoare, cu 680 de firme suspendate şi pe patru – construcţiile, cu 560 de firme suspendate.
În Bihor
Datele ONRC arată că în judeţul Bihor au fost radiate, în primele şapte luni din acest an, 2.200 de firme, în creştere cu 20,28% faţă de perioada ianuarie – iulie 2018, când au fost radiate 1.829 de firme. În luna iulie 2019, în Bihor au fost radiate 242 de societăţi comerciale.
În ceea ce priveşte suspendările, în Bihor au fost suspendate 442 de firme, cu 24,57% mai puţine faţă de perioada similară din anul precedent, când au fost suspendate 586 de societăţi comerciale. În iulie, în Bihor au fost suspendate 64 de firme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!