Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea vrea să fie şi mai aproape de cititorii ei. Astfel, iubitorii de carte sunt invitaţi să treacă pragul instituţiei joi, 27 noiembrie, între orele 9 şi 21, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”. Vizitatorii vor avea ocazia de a trece printre cele peste câteva zeci de mii de volume şi vor avea posibilitatea de a sta de vorbă cu reprezentanţii Bibliotecii. Totodată, organizatorii evenimentului au pregătit o serie de activităţi atractive pentru toţi cititorii săi: de la cei mici până la cei mari. Astfel, ştrengăreii, elevii, părinţii, profesorii, dar nu numai, vor putea viziona desene animate, vor putea vorbi despre cărţile lor preferate, vor putea viziona filme, vor putea participa la concursuri de karaoke sau vor putea viziona spectacole de teatru.
Gală pentru seniori
Cititorilor seniori le este pregătită o gală, iar elevilor din clasele primare cu predare în limba maghiară, un club de lectură. Din program nu lipsesc lansările de carte, expoziţiile de pictură, de fotografie ori cele de carte, precum nici atelierele de origami. În acelaşi context, de la ora 16:00, este planificată deschiderea unui club al iubitorilor de cultură şi limbă franceză, urmată fiind de vizionarea filmului “Peau d’âne” (1970). Clubul va purta denumirea “Le carrousel français”, fiind organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea.
„«Ziua Porţilor Deschise» este un prilej de a ne cunoaşte mai bine, într-o zi cu evenimente culturale alese”, spune prof. Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”. Este important de menţionat că cei interesaţi de înscrieri ori de revizări ale permiselor de bibliotecă le vor putea face în condiţii de gratuitate.
Agenda zilei:
10:00-14:00 – Întâlnire metodică semestrială a bibliotecarilor bihoreni (Sala de consiliu, et. 2)
10:00-17:00 – Vizionare de desene animate (Ludotecă, et. 1)
11:00-13:00 – Eu şi cartea mea preferată (discuţii pe baza temei menţionate); participă bibliotecarii Serviciului de informare comunitară şi tinerii de la Asociaţia Down Oradea (Serviciul de informare comunitară, Parter)
12:00 – Tóth Ágnes-Trifán Laszló, Macskadombi mesék: Verses, zenés iroldami matiné/Poveşti de pe dealul pisicii, Matineu de poezie şi muzică (Ludotecă, et. 1)
12:00 – Vizionare de film – “Marile speranţe” (1998) (Sala de lectură, et. 1)
13:00 – Club de lectură pentru elevi din clasele primare; ediţia în limba maghiară (Ludotecă, et. 1)
15:30 – Gala cititorilor seniori (dialog şi premiere); motto: „O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar” (Garisson Keillor) (Amfiteatru, et. 1)
16:00 – Deschiderea Clubului „Le carrousel français” (club al iubitorilor de cultură şi limbă franceză) şi vizionare de film „Peau d’âne” (1970); parteneri: Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere (Sala de consiliu, et. 2)
16:00-17:00 – Atelier de origami; partener: Editura Casa (Holul Secţiei pentru copii, et. 1)
17:00 – Karaoke pentru elevi (Sala de lectură, et. 1)
17:00 – Lansare de carte (poezie) – Galina Pantea (Uniunea Femeilor Bihor) (Ludotecă, et. 1)
17:00 – Lansare de carte: „Industrializare şi demografie în centrele urbane ale Crişanei” (1960-1980), de Mariana Barna; prezintă prof. univ. dr. Mihai D. Drecin (Amfiteatru, et. 1)
17:00 – Expoziţie de fotografie: „Industria bihoreană ieri şi azi” – imagini din colecţia personală a fotoreporterului Nicolae Meseşan (Galerie expoziţională, et. 1)
18:00 – Lansare de carte Valentin Timaru (Amfiteatru, et. 1)
18:00 – Expoziţie de pictură „75 de ani cu Batman” – prof. Ciprian Tamba; proiecţie film documentar (Secţia pentru copii; Ludotecă, et. 1)
18:00 – Lansare de carte Dorin Chiş – „O cafă la Stanbul” (Sala de consiliu, et. 2)
18:00 – Expoziţie de acuarelă Florin Drăghici – „Ipostaze marine” (Galerie expoziţională, et. 2)
19:00 – Lansare de carte dr. Cristina Puşcaş; Preot dr. Ioan Ghitea – Retrospectiva cărţilor apărute între anii 2010-2014 la Editura Asociaţiei Românilor în lume şi lansate la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor (Amfiteatru, et. 1)
19:00 – Vizionare de film, Cineclub Marienbad – „The Grand Budapest Hotel” (2014) (Mediatecă, et. 1)
20:00 – Teatru poetic: „Ora de-a poezia” (LiterActorii); dialog metatextual dintre poeţii bihoreni; coordonatori: Semida Ilieș și Mihók Tamás (masteranzi ai Facultăţii de Litere) (Sala polivalentă, et. 2)
– Expoziţia „Monarhia de-a lungul vremii în colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” Bihor” (Secţia Colecţii speciale, et. 2)
– Expoziţia „Anul 2014, anul Constantin Brâncoveanu” (Serviciul de informare comunitară, Parter)
– Videoproiecţie cu imagini representative (Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor) (Parter)
– Standuri cu vânzare ale editurilor orădene (Parter)
Citiți principiile noastre de moderare aici!