Iată mesajul premierului român Dacian Cioloş, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, dat citire la Oradea de către prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, cu ocazia manifestării de la statuia revoluţionarului paşoptist maghiar, Szacsvay Imre:
„La 15 martie 2016 se împlinesc 168 de ani de la Revoluția Maghiară de la 1848, momentul care a însemnat începutul modernizării Europei de azi. Pentru vecinii și prietenii noștri maghiari – care locuiesc în Ungaria, în România sau oriunde în lume – această zi este una dintre cele mai mari sărbători, devenind, de-a lungul timpului, un simbol al luptei pentru libertate, dreptate și pace.
Anul 1848 reprezintă un moment comun în istoria României și Ungariei, fiind determinant pentru formarea și consolidarea celor două națiuni, așa cum sunt ele astăzi. De aceea, 15 Martie este un moment în care suntem datori să ne amintim că societatea în care trăim în zilele noastre, ca români și maghiari, dar mai ales ca cetățeni europeni, este rezultatul unor aspirații și idealuri pentru care au luptat înaintașii noștri. Valorile pentru care maghiarii au declanșat Revoluția de la Pesta – printre care se numără libertatea presei, democrație parlamentară, guvern responsabil sau egalitatea tuturor cetățenilor sub aspect civic și confesional – sunt în spiritul revendicărilor exprimate de transilvăneni în Proclamația de la Blaj și, mai mult, sunt valori care călăuzesc în prezent națiunile noastre.
Transmit astăzi poporului maghiar, etnicilor maghiari din România și de pretutindeni, cu ocazia celor 168 de ani de la 15 martie 1848, un mesaj de respect și solidaritate. Vom fi mereu preocupați ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie și colaborare și ne vom asigura că există cadrul adecvat pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii fiecărei minorități etnice pentru că minoritățile naționale în general și comunitatea maghiară în particular au reprezentat și reprezintă un izvor important de bogăție spirituală în România care trebuie valorificat pentru întregirea zestrei noastre culturale.
România și Ungaria au trecut împreună, de-a lungul istoriei, prin etape similare, au parcurs experiența regimurilor totalitare din cele două țări, dar și pașii pentru aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană.
Drumul nostru continuă, aspirațiile noastre comune fiind în sensul respectării valorilor democratice și prosperității cetățenilor noștri, indiferent de etnia lor.
Dialogul dintre România și Ungaria, dialogul între românii și maghiarii care locuiesc în țara noastră sunt resurse importante pentru consolidarea aspirațiilor noastre comune, pentru atingerea obiectivelor născute în spațiul și în spiritul construcției europene comune.
Transmit astăzi, cu acest prilej, ”La mulți ani”, tuturor maghiarilor!
Dacian CIOLOȘ
Citiți principiile noastre de moderare aici!