„În magazinele cu autoservire trebuie amenajat un colţ cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienţilor, care vor fi supravegheate de un angajat”, a transmis Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Poliţiştii atrag atenţia că persoanele care „hoinăresc prin magazin în mod dezinteresat” trebuie să dea de gândit şi cumpărătorilor şi vânzătorilor. Şi persoanele care poartă haine foarte largi pot fi suspecte că pot fura şi ascunde sub vestimentaţie bunuri din magazin.
Siguranţe
La cabinele de probă ar trebui ca angajaţii din magazine să nu permită accesul potenţialilor clienţi decât cu câte un produs o dată.
Privitor la magazinele ori raioanele care comercializează produse valoroase (bijuterii, aparatură electronică etc.), trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor.
Pe timp de noapte, uşile de acces trebuie iluminate, iar transportul banilor trebuie făcut în condiţii de maximă securitate. Îniante de închiderea magazinelor, trebuie controlate toate raioanele pentru a se elimina riscul ca un hoţ să rămână în interior şi să iasă ulterior prin efracţie, cu bunuri furate. Toate magazinele trebuie dotate cu sisteme de alarmă şi uşi de siguranţă, pentru a nu stârni interes din partea răufăcătorilor.
Magazinele non-stop trebuie amenajate cu geam special, iar sumele mari de bani nu trebuie ţinute în casele de marcat. Poliţiştii atenţionează patronii să fie atenţi atunci cand fac angajări fiindcă în mai multe cazuri din ţară şi Bihor, furturile comise în unităţi comerciale s-au realizat cu complicitatea personalului.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!