Expoziţia Deschideri – Ingo Glass 75 va avea vernisajul mâine, 22 septembrie, de la ora 17:30, în cadrul Secţiei de artă a muzeului. „Este un eveniment expoziţional de excepţie, dedicat unuia dintre cei mai importanţi sculptori constructivişti din lume, dar şi ai artei concrete, Ingo Glass, artist plastic de origine română. S-a născut la Timişoara în 1941, a absolvit Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj-Napoca în 1967; apoi, până la părăsirea României, adică între 1967 şi 1971, a lucrat la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Galaţi, iar între 1976 şi 1979 la Casa de Cultură Germană „Friedrich Schiller” din Bucureşti. În 1979 s-a stabilit în Germania, la München, unde a fost referent cultural în cadrul primăriei oraşului, poziţie de pe care a sprijinit relaţiile cu artiştii plastici din România şi nu numai. Ingo Glass a organizat peste o sută de expoziţii personale în multe ţări (România, Germania, Franţa, Ungaria, SUA, Elveţia, Japonia, Italia, Polonia, Olanda, Australia, Rusia), are numeroase lucrări în muzee şi colecţii private din România şi din lume şi este un activ susţinător al stilului constructivist, în general”, spune Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
Mizează pe firme esenţiale
Ingo Glass lucrează în metal (oţel, aluminiu) şi şi-a conturat un concept artistic personalizat mizând pe reprezentarea unor forme esenţiale – pătratul, triunghiul, cercul – şi a culorilor de bază – albastru, galben şi roşu. Pornind de la aceste adevăruri, s-a apreciat că „rolul absenţei, al spaţiului aerat, e una dintre lecţiile esenţiale pe care le dă Ingo Glas sculpturii contemporane. Esenţialitatea formelor tăiate în metal conferă artei lui Ingo Glass o dimensiune carteziană. Simplitatea acestor trei forme geometrice cuprinde însă toată complexitatea lumii şi a fiinţei umane. Accesul la diversitate şi la planurile secunde artistul îl obţine din modul în care organizează spaţial cele trei forme.
Concretul e mai prezent în lucrările lui Ingo Glass decât ar putea părea la prima vedere. În ceea ce priveşte culorile folosite pentru fiecare din cele trei forme, artistul a făcut din nou apel la libertate: am contrazis teoria Bauhaus-ului, pe marii maeştri Iten şi Kandinsky”, precizează acesta, explicând de ce la el pătratul are culoarea albastră („o culoare liniştitoare”) şi cercul culoarea roşie („cercul înseamnă mişcare”). E un răspăr semnificativ, fructificând, desigur, toate reperele plastice acumulate în timp”.
Doctorat în Brâncuşi
În 1993 a susţinut o teză de doctorat cu tema „Constantin Brâncuşi şi influenţa sa asupra sculpturii din secolul al XX-lea”, sub conducerea reputatului profesor universitar dr. Raul Şerban, susţinând ideea, de altfel acceptată de toată lumea, că Brâncuşi este părintele sculpturii contemporane. Spune Ingo Glass: „Brâncuşi a venit şi a cojit totul, tot modelajul, şi ce a rămas? A rămas forma pură, adică elementul cel mai important, elementul fundamental”.
„Trebuie să mai remarcăm că această expoziţie marchează cei 75 de ani de existenţă ai artistului şi că este singura expoziţie retrospectivă organizată în România cu acest prilej. Ca urmare, îi invităm pe toţi iubitorii de artă să participe la vernisaj, unde va fi prezent şi artistul, cu care se va putea dialoga”, spune directorul Aurel Chiriac. Cu ocazia vernisajului, asistenţii universitari Andrada şi Tudor Ciupeiu vor oferi un scurt recital de muzică clasică contemporană românească. Expoziţia va fi deschisă până în data de 22 octombrie 2016.
Ingo Glass Foto: FAN
Citiți principiile noastre de moderare aici!