O elevă din Ștei și o alta din Oradea s-au alăturat, după rezolvarea contestațiilor, celorlalți cinci adolescenți din Bihor care au obținut media 10 la BAC. Mihaela Mihalache – absolventă a Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei și Alexandra Maria Monica Ciurba – absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, au avut lucrări fără greșeală la examenul de la finalul liceului. Cele două eleve au absolvit studiile liceale cu media maximă și au fost convinse că au fost notate greșit la examenul de maturitate. Motiv pentru care au contestat lucrările la probele respective. Mihaela Mihalache a depus contestație la Istorie, probă la care, inițial, a fost notată cu 9,90, iar aceasta i-ar fi influențat media finală, care ar fi fost 9,96 în loc de 10. Alexandra Ciurba a primit inițial nota 9,60 la proba de Limba și literatura română, dar după contestație a fost notată cu 10, media finală fiind 10.
Beneficii
Pentru Mihaela Mihalache, îndreptarea erorii înseamnă foarte mult. „Mi-a crescut practic prestigiul și am parte și de anumite beneficii. De pildă, rectorul Universității de Vest din Timișoara m-a invitat la o gală de premiere a performanței în Educație. Dacă nu luam această medie, nu beneficiam de această invitație și practic aș fi rămas dezamăgită și într-un oarecare anonimat. Aș fi rămas cu părerea de rău că nu am făcut o schimbare în viața mea. Îmi doresc să devin învățătoare sau educatoare, motiv pentru care mă voi îndrepta spre Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara – specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”, spune Mihaela Mihalache. Ea a dezvăluit că și-a dorit încă din clasa a VIII-a să studieze la Liceul Pedagogic însă, pentru că nu a avut o situație materială bună, a rămas la colegiul din orașul natal (unde a studiat Filologia). Pe lângă școală, tinerei îi place să citească, să cânte, să deseneze, să scrie poezii și să gătească.
[eadvert]
Mihaela Mihalache este de părere că examenul de bacalaureat a fost mai accesibil în comparație cu subiectele de antrenament. „La Istorie, mă așteptam să primesc aceste cerințe. Am învățat foarte mult. La psihologie m-am pregătit doi ani, din clasa a X-a, iar la Limba și Literatura română, subiectele I și II au fost foarte ușoare. În schimb, la eseu nu mă așteptam să primim nuvelă, cu atât mai puțin «Moara cu noroc». A fost o surpriză, nu doar pentru mine, ci pentru toți colegii. Am urmat sfatul profesoarei de LImba română de a începe cu subiectul III, ca să-mi curăț mintea de informațiile acumulate în cei patru ani și să mă concentrez apoi pe celelalte subiecte, care necesită gândire și creativitate”, a mai spus Mihaela.
„Știam că merit mai mult”
Alexandra Ciurba este cealaltă elevă de 10 la Bacalaureat. Inițial, ea a obținut media finală 9,86. Practic, a primit inițial nota 9,60 la proba de Limba și Literatura Română, iar după contestații a fost notată cu 10, media finală fiind 10. Alexandra este eleva de 10 a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, unde a absolvit profilul Filologie bilingv. Ea era sigură că lucrarea sa merita mai mult de 9,60. „Nu eram convinsă că era perfectă, nu am depus contestația cu acest gând. Știam însă că merit mai mult, iar faptul că am contestat rezultatul nu face altceva decât să-mi dea o liniște sufletească. Este o încununare a tuturor rezultatelor mele de până acum și a muncii mele din timpul școlii. Pentru că în toți cei 12 ani de școală am muncit și am învățat cât de bine am putut și am tras ca să am cele mai bune rezultate”, a spus ea. Și a reușit, pentru că nu doar la examenul de Bacalaureat a obținut media maximă, ci pe parcursul tuturor anilor de școală. Iar din clasa a V-a până în clasa a X-a, a participat la Olimpiada de Limba și literatura română. De altfel, în al doilea an de liceu, a obținut un premiu special la etapa națională a competiției. Alexandra intenționează să se înscrie la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. „Îmi doresc să lucrez în învățământ și acolo m-am gândit că e locul meu. Din clasa a V-a îmi doresc să fiu fie profesoară de Limba română, fie educatoare sau învățătoare. Îmi plac foarte mult copiii și acesta este unul dintre motive”, a dezvăluit ea.
Redacțiile Jurnal bihorean&bihon.ro îi încurajează pe tineri să lupte pentru dreptatea lor, îi felicită pentru rezultate și le doresc mult succes în tot ceea ce va urma.
Citiți principiile noastre de moderare aici!