„Organizăm această acţiune, mânaţi fiind de acelaşi spirit şi de motivaţia de a promova sportul şi educaţia fizică în rândul copiilor noştri, pentru o viaţă sănătoasă şi o dezvoltare armonioasă. Scopul nostru este să atragem fonduri, să obţinem resurse materiale şi/sau financiare pentru construirea/amenajarea unei săli de sport pentru copiii claselor I-IV care învaţă în clădirea mică a şcolii noastre”, spune Lucaciu Simona, cadru didactic la această unitate de învăţământ.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul programului “Şcoala alfel”, program care își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, dar şi a unor eventuali parteneri în activități nonformale, care să contribuie la dezvoltarea copiilor.
„Pentru noi este totodată şi un prilej de a da dovadă de spirit civic, susţinere şi implicare pentru un viitor mai bun”, mai spune Lucaciu.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!