Prefectul Ioan Mihaiu și vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Mang, bat împreună cu primarul de Sânmartin drumul Bucureștiului, pentru ca legislația să permită Primăriei din Sânmartin să facă o investiție într-un parc de aventură.
„Primăria Sânmartin dorește să facă o investiție într-un parc de aventură. Nu este un efort extraordinar, un parc de aventură ca cel din Neptun presupune o investiție de 100.000 de euro. Oricând aș iniția o investiție într-un parc de aventură în pădurea din Băile Felix, fiindcă știu că este o investiție benefică nu doar pentru Sânmartin, ci și pentru Bihor.
Mă gândesc chiar la o investiție de 300.000 de euro. Din păcate, ca să tragem niște curent și să punem niște bănci până la pistă am primit avertismente că nu suntem proprietari, deci nu putem face investiții.
Turiștii care vin acolo nu știu și nici nu îi interesează cine e proprietar, și pentru oameni am făcut aceasta. În cele din urmă, pentru a pune becurile și băncile am semnat un protocol cu proprietarul, dar ne dorim să facem investiții în adevăratul sens al cuvântului.
În demersul de a schimba încadrarea amenajamentelor, ceea ce ne-ar face proprietari, am fost susținut atât de domnul prefect Mihaiu, cât și de domnul președinte al PSD, Ioan Mang. Am fost la domnul ministru Denes, care consideră că această problemă ar putea fi rezolvată printr-un ordin de ministru”, explică primarul de Sânmartin, Cristian Laza.
Inițiativă parlamentară
Legislaţia permite transferul pădurilor din staţiunile balneoclimaterice de la Romsilva către primării. Condiţia e să existe un proiect. Dar pădurea din Băile Felix nu se încadrează în prevederile legislative.
Cel de-al doilea front de luptă al primarului de Sânmartin este cel parlamentar, sens în care are suportul aleșilor formațiunii. Trei parlamentari bihoreni se află pe lista inițiatorilor unui proiect prin care să fie posibilă „transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale”.
Ioan Sorin Roman, Dănuț Gheorghe Bogdan și Dumitru Gherman se află pe lista parlamentarilor care au semnat propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 220/2018, modificare care ar permite Primăriei Sânmartin să atragă fonduri europene pentru a transforma 150 ha din pădurea Băile Felix în parc de aventură.
Totodată, pistele de alergat, care făcuseră din pădurea din Băile Felix locul unde marii campioni ai lumii și ai României alegeau să vină în cantonament, ar putea fi repuse pe hartă.
„Prezenta propunere legislativă are ca obiectiv principal sprijinirea unităților administrativ-teritoriale în administrarea cărora se află stațiuni balneoclimaterice, climaterice ori sanatorii de importanță națională, interesate să investească în amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc.
Ținând cont că aceste unități administrativ-teritoriale au posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea acestei stațiuni, propunem modificarea legii astfel încât să fie posibilă realizarea investițiilor în calitatea de proprietar al suprafețelor de păduri din categoria funcțională – păduri din jurul stațiunilor balneoclimaterice, climaterice și al sanatoriilor de importanță națională, stabilite de autoritatea publică centrală pentru sănătate, ceea ce duce la creșterea numărului de activitați efectuate în beneficiul sănătății populației în urma amenajării acestora”, se arată în expunerea de motive semnată de cei trei parlamentari bihoreni.
„Pentru ca Primăria Sânmartin să poată realiza un parc de aventură în pădurea din Felix, am inițiat un proiect de lege care să permită trecerea pădurii în domeniul public al primăriei. Proiectul se află la Senat, Camera Deputaților fiind cameră decizională”, spune Ioan Sorin Roman.
Citiți principiile noastre de moderare aici!