Studenţii din anul I de la Departamentul de Silvicultură şi Inginerie Forestieră, îndrumaţi de dascălii Adrian Ioan Timofte şi prep.drd.ing. Ruben Budău, au marcat Luna Pădurii. Cu acest prilej, studenţii voluntari, împreună cu cadrele didactice, au participat activ la activităţi de voluntariat la Baza Didactică a Facultăţii Arboretumul Silva Gurahonţ (Arad). Tinerii şi dascălii au participat la lucrări de curăţenie, plantare, întreţinere, precum şi la repararea solarului din cadrul parcului.
Plantări şi îngrijiri
„Domnul inginer Haiduc, gazda evenimetului şi responsabil de activităţile parcului, a prezentat studenţilor modul în care a luat fiinţă Parcul Dendrologic de la Gurahonţ. Domnia sa le-a prezentat tinerilor şi câteva specii dendrologice foarte valoroase din interiorul parcului. Parcul dendrologic Arboretumul Sylva din Gurahonţ este baza didactică a Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea, unde sudenţii facultăţii îşi desfăşoară o parte din practica de vară. Luna Pădurii nu înseamnă numai plantarea arborilor, ci şi semănături în solarii şi pepiniere, lucrări de îngrijire a arboretelor tinere, de combatere a dăunătorilor vegetaţiei forestiere, precum şi acţiuni de curăţire şi igienizare a pădurilor, care au loc anual în perioada 15 martie – 15 aprilie”, a spus Ruben Budău, cadru didactic la Facultatea de Protecţie a Mediului.
Prin aceste acţiuni, studenţii şi cadrele didactice şi-au propus să contribuie la sprijinirea activităţilor de plantare şi îngrijire a parcului de la Gurahonţ, dar şi la conştientizarea opiniei publice cu privire la acest parc unic în Europa, care merită vizitat.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!