În Oradea, evenimentul este organizat de Asociaţia Caritas Eparhial şi Asociaţia Caritas Catolica. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 17:00, în faţa Teatrului de Stat. Evenimentul se desfăşoară simultan în 30 oraşe din ţară.
„Scopul acestei actiuni este de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale, şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor, şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi”, a declarat preotul Olimpiu Todorean, preşedintele Caritas Eparhial Oradea.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!