Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat din Oradea îi așteptă joi, 29 septembrie, de la ora 19:00, pe melomanii orădeni la un concert simfonic care va avea în program lucrări ale unor compozitori celebri. În deschidere va putea fi audiată uvertura „Idomeneo”, urmată de „Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în Mi bemol major” (W.A. Mozart), iar la final „Simfonia a IV-a în fa minor” (P.I. Ceaikovski). Soliști vor fi Nagy Kalman (vioară) și Mate Gyozo (violă), iar dirijor Romeo Rîmbu.
Lucrările sunt trei capodopere de o mare frumusețe. În prima parte, cei prezenți vor putea asculta două lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, prima fiind uvertura „Idomeneo”, urmată de „Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în Mi bemol major”. „La Mozart tonalitatea are o mare importanță.
Tocmai de aceea Simfonia este una serioasă, eroică, înălțătoare și pune orchestra și instrumentiștii soliști la treabă”, e de părere Mate Gyozo. Simfonia pentru vioară și violă păstrează ceva din tradiţia concerto grosso-ului din baroc, dar respectă într-un fel și stilistica unei simfonii clasice. Ca un fapt inedit trebuie să spunem că Mate Gyozo va cânta la o violă veche de peste 400 de ani, datând din 1614, instrumentul fiind mai bătrân decât Mozart la data compunerii Simfoniei. În a doua jumătate a concertului se va putea asculta „Simfonia a IV-a în fa minor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Simfonia e prima dintre cele trei mari simfonii (a IV-a, a V-a şi a VI-a) ale compozitorilui rus, fiind cel mai des cântată. Prima audiţie a avut loc la Moscova în 1878 (la un an de la terminarea lucrării) și a fost primită cu relativă indiferenţă atât de public cât și de critici.
Despre artiști
Garanția unei interpretări de clasă a „Simfoniei concertante pentru vioară, violă și orchestră în Mi bemol major” de W.A. Mozart va fi asigurată de concert-maestrul Filarmonicii orădene, Nagy Kálmán, și de Máté Győző (la violă). Nagy Kálmán este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar de-a lungul carierei a activat în cadrul mai multor orchestre și formații camerale din țară și străinătate. Ca solist concertist a realizat mai multe concerte în țară şi străinătate. A participat la numeroase festivaluri – „George Enescu” (Bucureşti), „Musica Sacra” (Târgu-Mureş), Toamna muzicală clujeană – a concertat în Ungaria, Austria, Elveţia, Germania, Olanda, Spania, Gibraltar, Franţa şi Belgia. Din 2013 este concert-maestru al Filarmonicii de Stat Oradea.
Violistul Máté Győző este prim solist al Orchestrei Radio din Budapesta. Născut în Transilvania, şi-a efectuat studiile la Academia de Muzică din Bucureşti. Din 1990 s-a stabilit în Ungaria, unde din 1993 este solist violist al Orchestrei Radio din Budapesta. A fost invitat să cânte cu orchestre mari din lume – Orchestra din Kanazawa (Japonia) şi orchestra Solistes Européens de Luxemburg. Conducerea muzicală a concertului îi aparţine dirijorului Romeo Rîmbu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!