Reprezentanții ABA Crișuri au făcut vineri, 21 iulie, o inspecție la șantierul de pe malul stâng al Crișului Repede, între podul Sf. Ladislau și pasarela de la Informatica. Aceștia au constatat că trei sălcii au căzut deja în apele Crișului, dar probabil vor urma și alți copaci.
Purtătorul de cuvânt ABA Crișuri, Anca Mihociu, spune că aceasta este „o vegetație spontană, care s-a dezvoltat lângă un zid de sprijin de beton din cauză că de cel puțin 20 de ani nu s-au mai făcut lucrări în această zonă. Această vegetație nu are unde să prindă rădăcini foarte serioase”.
Din cauza lucrărilor efectuate de Repcon, de curățare sub zid și a grinzii, rădăcinile sălciilor au fost slăbite, iar acestea s-au prăbușit odată cu creșterea debitului Crișului. Deși constructorul a încercat să protejeze arborii, conform proiectului, grinda trebuia curățată.
Până acum au căzut doar cei aproape de zid, care aveau rădăcinile prinse în aluviunile aduse de apă și în mâlul de pe zid. „Deocamdată au căzut trei, dar vor cădea 80-90% dintre ei. Toți cei care sunt prinși în aluviuni vor cădea”, precizează Mihociu, care nu reproșează nimic constructorului.
Proiectul prevede amenajarea promenadei aproape de nivelul apei, pe porţiunea de la parcare până la Banc Post, după care aceasta urcă în rampă pe traseul actual. Aleeabetonată, inundabilă, de lângă apă, ar urma să fie lărgită la 3,5 metri iar cea de la Banc Post până la noul pod, ieşită în consolă, va avea lăţimea de doi metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!