„Conform contractului de execuţie lucrări, incepand din 25 noiembrie, Colegiul Tehnic, cadre didactice şi elevi, urmează să beneficieze de spaţii şi dotări capabile să dea plus valoare actului educaţional şi care să faciliteze o mai uşoară şi superioară calificare spre integrarea după absolvire in campul muncii”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Oradea.
Lucrările au demarat pe 2 mai, cu finanţare REGIO de 5,7 milioane lei, adică 94,5% din costul total al proiectului.
La lansarea proiecului, edilii au precizat că vor fi amenajate trei noi laboratoare pentru specializarea tinerilor in domeniile cerute de piaţa locală. Astfel că Grupul Şcolar Andrei Saguna, care şcolarizează peste 1.400 de elevi, va fi astfel şi un centru de perfecţionare a forţei de muncă, care să deservească şi Parcul Industrial Eurobusiness.
Vor fi dotate tehnic atelierul de sudură şi laboratoarele de mecatronică, de electronică, de prelucrare prin aşchiere, de alimentaţie publică şi laboratorul pentru cunoaşterea şi funcţionarea motoarelor.
C.H
Citiți principiile noastre de moderare aici!