Verificările au avut drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate pe teritoriul Ungariei şi au vizat cursurile de apă: Crişul Alb, Crişul Negru , Crişul Repede şi Crişul Dublu. Cele mai importante lucrări examinate au fost: digurile de apărare de pe Crişul Negru şi Crişul Dublu, staţia de pompare de la Malomfok şi Hosszufok, acumularea nepermanentă Mályvád şi barajul Békés.
În stare bună
„ Cu ocazia verificărilor, comisia nu a constatat lipsuri care să influenţeze siguranţa lucrărilor. Starea digurilor, a staţiilor de pompare precum şi a canalelor de ape interne este conform normativelor în vigoare. De asemenea, în magaziile de apărare materialele şi mijloacele de apărare sunt în stare bună şi stau la dispoziţie în caz de inundaţii”, a declarat conducătorul delegaţiei române, director tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Pásztor Sándor.
Delegaţia română a întrunit experţi din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri şi din cadrul Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Sucursala Someş-Criş.
În baza Regulamentului de apărare împotriva inundaţiilor, intrat în vigoare în 2004, în bazinul hidrografic Crişuri-Körös se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor.
Aceste verificări sunt anuale şi se desfăşoară pe ambele părţi ale frontierei româno-ungare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!