Lucrările constau în remontarea bordurilor, realizarea rigolelor de scurgere a apelor pluviale şi în reabilitarea covorului asfaltic. Deocamdată, se lucrează la borduri, pe tronsonul cuprins între Parcul Bălcescu şi strada Primăriei.
Lucrările sunt executate de Drumuri Orăşeneşti SA, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), valoarea acestora fiind de 1.120.285, 88 lei (fără TVA). Termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârşitul lunii iulie, anunţă municipalitatea.
De asemenea, s-au început lucrările de modernizare şi pe străzile Măslinului şi Viorelelor, în cadrul aceluiaşi program, care include un total de 19 străzi. Valoarea lucrărilor este de 357.111 lei (fără TVA) în cazul străzii Măslinului, respectiv de 67.262 lei (fără TVA), pentru strada Viorelelor.
Pe ambele străzi se fac momentan săpături, urmând să fie puse straturile de balast, piatră spartă, blinder şi uzură. Lucrările pe aceste două străzi vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iunie, mai comunică Primăria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!