Întâlnirea este coordonată de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi reuneşte speciliaşti din cadrul tuturor Administraţiilor Bazinale de Apă din România precum şi din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Pe ordinea de zi sunt incluse: aspecte legate de actualizarea legislaţiei în vederea punerii în aplicare a prevederilor Strategiei Naţionale de Management al Riscului la Inundaţii precum şi aspecte legate de noi sarcini în domeniul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
Dezbatere
Pe parcursul celor două zile de sesiuni, specialiştii vor dezbate măsurile necesare pentru îmbunătăţirea fluxului informaţional, modificarea Planului de apărare împotriva inundaţiilor, organizarea acţiunilor de verificare a stării tehnice şi funţionale a construcţiilor hidrotehnice precum şi problemele legate de finalizarea hărţilor de hazard (inundabilitate).
„Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice pentru cei care lucrează în sistemul de apărare împotriva inundaţiilor iar rezultatele se văd în intervenţii noastre şi în exerciţiile de simulare” a declarat Pásztor Sándor, director Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.
Întâlnirea responsabililor pe probleme de apărare împotriva inundaţiilor se va finaliza vineri, 24 august 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!